Recompensă pentru 23.000 de arbori tăiați ilegal!
Au chelit pădurea de pe un munte, iar acum scapă după 11 luni de pușcărie, deși condamnarea era de 10 ani.
Ion Andrei, zis și Brânză, a tăiat ilegal, ca adminsitrator al firmei Andris SRL, 23.000 de copaci care ar fi fost transportați cu peste 1.000 de camioane, conform rechizitoriului, în care se mai arată că au fost retezați, fără drept, peste 26.833 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de 4,561 milioane lei, de pe o suprafaţă de peste 500 de hectare de pădure din localitățile Arefu, Nucșoara și Lerești, la care se adaugă și evaziune fiscală. Anul acesta, pe 3 ianuarie, cu doar câteva zile înainte de prescrierea faptelor, acuzații din dosar și-au primit condamnările.
Conform sentinței Curții de Apel Pitești, Ion Andrei urma să ispășească 10 ani după gratii pentru evaziune fiscală. Tatăl său, un octogenar, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, silvicultorii corupți cu complicitatea cărora s-a realizat jaful, Gheorghe Mihai și Andrei Uță, au primit câte 8, respectiv, 4 ani de închisoare, iar pentru fiii lui Ion Andrei – Ionuț-Daniel Andrei și Liviu-Gheorghiță Andrei – au fost menținute pedepsele de 4 ani închisoare.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat parțial sentința Curții de Apel Pitești, iar liderul clanului Brânză și cei doi pădurari au fost pus de urgență în libertate, fiind achitați. În urma apelului în casație, ÎCCJ a decis casarea parțială a deciziei penale dispuse de Curtea de Apel Pitești și punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Andrei Ion, Mihai Gheorghe şi Uţă Vasile.
Ion Andrei a fost achitat pentru evaziune fiscală, pentru că fapta nu există sau nu a fost realizată cu vinovăția prevăzută de lege, iar pentru o altă acuzare de evaziune fiscală dosarul s-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești. În schimb, cei doi băieți ai lui Ion Andrei rămân după gratii.
S-a ridicat și sechestrul de pe importante suprafețe de pădure
ÎCCJ nu a dispus doar achitarea și eliberarea celor trei inculpați, ci și ridicarea sechestrului de pe bunurile acestora și anularea formelor de executare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Andrei Ion, SC ANDRIS SRL, Mihai Gheorghe, Andrei Gheorghe, Oancea Marius-Virgil şi Uţă Vasile, care erau puse pentru recuperarea prejudiciului. Astfel, au scăpat de executare bunurile aflate pe numele lui Gheorghe Andrei, tatăl liderului clanului Brânză, respectiv: – 1.096.000 mp teren „pădure”, împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul com. Arefu; – 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu; – 1.057.500 mp teren „pădure” în Nucşoara; – 212.389 mp teren „pădure” împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, com. Nucşoara; – 1.445.757 mp teren forestier situat în com. Arefu; – circa 104.000 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, pe raza OS Vidraru.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Penitenciarul Mioveni ar putea deveni un punct de lucru pentru Leoni