Un local din Pitești a primit o amendă usturătoare și a fost închis temporar după ce polițiștii au descoperit că, în urmă cu câteva zile, au fost servite băuturi alcoolice unor minore.
Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 15 mai, aproape de miezul nopții. În urma verificărilor făcute de polițiștii Secției 4 Pitești, s-a stabilit că două fete de 16 ani au primit alcool la barul amenajat în incinta localului
În ziua de 25 mai a.c., polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate Private din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat verificările privind activitățile desfășurate la un local public de pe raza de competență, stabilind că în noaptea de 15 mai a.c., aproape de miezul nopții, la barul amenajat în incinta localului au fost servite băuturi alcoolice către două minore de 16 ani.”, transmite IPJ Argeș
În urma verificărilor, firma care administrează localul a fost amendată cu 10.000 de lei. Mai mult decât atât, pe lângă sancțiunea financiară, polițiștii au decis și suspendarea activității pentru 10 zile.
Legea interzice clar vânzarea sau servirea băuturilor alcoolice către minori, iar astfel de situații pot aduce sancțiuni serioase pentru administratorii localurilor.
Sursă foto:alba24/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Înotătorul piteștean Theodor Proca participă la Mare Nostrum Swim Tour












