Șoferii de vehicule grele nu vor mai trebui să țină cont de limitările impuse în zona lucrărilor de pe Valea Oltului în cursul zilei de sâmbătă, 31 octombrie. Circulația pe DN7 se va desfășura fără restricțiile dedicate autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone.
Schimbarea vine după ce intervențiile pentru punerea în siguranță a versanților au fost scoase din programul zilei de mâine. DRDP Craiova a luat această decizie în raport cu condițiile meteo anunțate în prognoză.
Vremea decide când se întorc restricțiile pe DN7
Măsura nu înseamnă însă că lucrările au fost încheiate. Acestea sunt doar întrerupte pentru 31 octombrie, iar data la care echipele vor reveni pe teren va fi stabilită în funcție de evoluția vremii.
Până atunci, traficul greu va putea traversa Valea Oltului fără limitările aplicate pe durata intervențiilor la versanți, a precizat DRDP Craiova.
În aceste condiții, nu se vor institui restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, traficul urmând să se desfășoare fără aceste restricții.
Reluarea lucrărilor va fi stabilită în funcție de evoluția condițiilor meteorologice”, a transmis DRDP Craiova.
Foto descriptiv oradesibiu.ro

























