Despre morți numai de bine, e vorbă veche, de la care poporul român – în credințele, dar și în stilul său – încă nu face rabat. Este și cazul de astăzi, când vestea morții lui Marius Postelnicescu, liberal și personaj public cu state vechi, a căzut ca un trăsnet în rândul celor care l-au cunoscut.

Despre lupta domniei sale cu o boală cruntă se știa de câțiva ani, dar… cumva, sentimentul tuturor a fost că o va învinge, pentru că nimeni, niciodată, nu vrea să se gândească și să accepte scenariul cel mai rău.

Iar, astăzi, spațiul public online este plin până la refuz de sute de mesaje de adio, de sute de comunicate și știri, de mii de cuvinte extrem de frumoase și de regrete pe care le simți (de data asta le simți cu adevărat) ca fiind autentice.

#prieten bun #om bun #coleg deosebit #om devotat #dascăl pentru generații de liberali #om politic care și-a onorat cu responsabilitate demnitățile #om de ispravă #cel mai bine pregătit liberal din administrație #partener de nădejde #profesionist impecabil # un mare OM

Ce bine i-ar fi făcut să le audă la timp!

Mai multe vorbe bune, mai multe aprecieri și mai multă recunoștință, în doar câteva ore, decât i s-au acordat lui Marius Postelnicescu toată viața sa publică!

Îmi spunea frecvent și chiar mă mustra câteodată că noi suntem puși doar pe negativ și bășcălie, că niciodată nu scriem și noi ce face bine, ce a realizat, cât s-a zbătut, cât bine a făcut și cât rău, poate, a oprit prin demersurile sale, prin deciziile sale.

Era mâhnit adesea nu doar pe presă, ci și pe colegii care nu îi vedeau rolul așa cum spera sau pe oamenii care nu treceau de poleiala altor politicieni către esența unui personaj discret și serios, așa cum era domnia sa.

Într-o societate care gratulează impertinența, tupeul, grosolănia, circul în politică, Marius Postelnicescu părea o căprioară rătăcită, dar ambițioasă să răzbească, să supraviețuiască și să schimbe reguli și moravuri. Spiritul lui de muncitor politic discret nu răzbea prin perdeaua de praf negru lăsată în urmă de luptele de tauri, de ambiții feroce și principii volatile.

Zâmbeam mereu în colțul gurii și îi spuneam că

Asta este politica, domnule președinte! Nu câștigă cei mai buni, câștigă cei mai puternici.

Asta e presa, domnule președinte! Treaba noastră nu e să vă lăudăm, treaba noastră este să vă vânăm.

Și câți ca mine nu i-au zâmbit domnului președinte, știind că nu se supără, că va face o glumă de gentilom englez, că nu e genul furios și pătimaș.

Câți ca mine au făcut asta, uitând ce ar fi fost normal să facă cu adevărat: în loc de glume, să-i spună că chiar îl respectă și-l îndrăgesc. Că îi respectă echilibrul, bunul simț aproape ireal, modestia. Că-i îndrăgesc blândețea, valorile de modă veche atât de greu de regăsit, eleganța, zâmbetul blând și naivitatea izvorâtă din încrederea în oameni și în principii.

L-ar fi bucurat tare atunci, nu azi!

Azi, din ceruri, vede o lume care îi deplânge sincer dispariția. Care îi laudă, tot sincer, existența. Care simte, pierind cu domnia sa, încă unul dintre puținii oameni curați și frumoși ai vieții publice argeșene. Valoroși sentimental.

Și ne lasă, poate, acum, ce n-a reușit să ne învețe cât a fost în viață: un alt stil de-a ne vedea unii pe alții și de-a ne vorbi unul altuia.

Un stil în care – atunci când ne înfuriem, judecăm superficial sau pur și simplu ignorăm un om sau altul – ar trebui să ne gândim cum ar fi lumea fără ei. Lumea politică, lumea de business, lumea presei, medicina, școala sau cultura argeșeană etc.

Un stil în care – dincolo de dialog la baionetă, de stabilirea unor poziții oficiale sau de forță, de replici smart sau frică
de expunere afectivă – am putea să ne spunem, în viață, ce respectăm unii la alții, ce îndrăgim unii la alții și ce bucurie ne aduce compania comună.

Să învățăm, din pierderea lui Marius Postelnicescu, că nu suntem niciunul veșnici și că ce n-ai spus la timp, degeaba mai spui altă dată!
Dumnezeu să-l călăuzească spre lumină și să-i dea îngeri care să-l aprecieze cât timp e lângă ei!

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro