Declarații surprinzătoare au fost făcute de președintele belarus Aleksandr Lukaşenko. Acesta a spus că „datorită dictaturii, în Belarus domneşte ordinea şi bunăstarea”.
El a încercat să explice cetățenilor din țara pe care o conduce, că regimul său dictatorial are adevărate beneficii, în comparație cu democrația din Occident, din cauza căreia ar domni sărăcia.
Aleksandr Lukaşenko susține că cetățenii din „Occidentul bogat” vin la el în țară pentru a cumpăra sare, potrivit agenţiei de presă oficiale belaruse Belta.
Am deschis graniţa pentru ei înainte de Paştele catolic şi de Raduniţa, care va fi peste câteva zile (Paştele blajinilor sau Paştele morţilor, în lunea de după Duminica Tomii – n.r.). Să vină oamenii din Polonia, Lituania, Letonia să viziteze mormintele rudelor lor, aşa cum a fost întotdeauna. Le-am permis asta fără vize. Şi, ce să vezi, oamenii nu sunt lăsaţi să vină în Belarus. De ce? Pentru că oamenii vin la noi şi cumpără sare. Ei bine, nu au sare! Occidentul mare şi bogat nu are sare! Şi pentru ca oamenii să nu spună că belaruşii trăiesc normal, pur şi simplu nu îi lasă să vină. Asta e întreaga lor democraţie!”, a afirmat Lukaşenko.
Președintele belarus a adăugat că datorită dictaturii sale, cetățenii trăiesc în ordine:
Slavă Domnului că la noi e dictatură! M-aţi criticat cu toţii: dictatură, dictatură! În schimb există ordine în această dictatură! Dacă nu ar fi fost dictatură, am fi trăit în mizerie”, a adăugat acesta în faţa localnicilor din Cecersk, oraş din regiunea Gomel, care se află într-o zonă afectată în urma accidentului nuclear de la Cernobâl.
Mai mult, Lukașenko susține că Rusia și Belarus nu vor fi îngenungheate de Occident.
Tot ceea ce producem se cere astăzi pe piaţa noastră principală – în Rusia, China şi alte ţări”, a adăugat liderul belarus.
Foto realitatea
O altă groapă comună a fost descoperită lângă Kiev- 900 de civili ar fi fost îngropați acolo