Mădălin Cojocaru, polițistul mort, avea doar 42 de ani!

de | 01.06.2022 08:31 | Eveniment, Importante, Județean

Un accident teribil de circulație a avut loc azi noapte la Mușătești, pe DN 7C. Un polițist care lucra la Serviciul Investigații Criminale din Câmpulung a plecat la ultimul său drum singur, în mașina personală, îndreptându-se spre Curtea de Argeș, acolo unde locuia.

Era târziu în noapte și – în condiții pe care colegii săi puternic afectați încearcă să le elucideze –  mașina (un Logan) a ieșit în afara carosabilului și a intrat într-un șant betonat, după care s-a răsturant. Victima aflată la volan nu a avut nicio șansă.

Traseul respectiv, Câmpulung – Curtea de Argeș, este plin de zone deluroase, fără semnal telefonic. Așa era și zona accidentului, aproape de orașul Basarabilor, undeva între Mușătești și comuna Valea Iașului. Evenimentul tragic s-a produs într-o curbă ușoară, dar oamenii legii nu își pot explica deocamdată, pe baza urmelor găsite, cum s-a întâmplat întreaga nenorocire. Cel mai probabil, carosabilul era umed după ploaia de aseară. Se verifică și ipoteză în care polițistul ar fi pierdut controlul după ce i s-ar fi făcut rău la volan.

Ora exactă a accidentului este necunoscută, pentru că nu au existat martori.

Polițistul a fost descoperit mort, în mașină, de un lucrător SMURD

Se pare că, abia spre miezul nopții, undeva la ora 23:30, un alt șofer care este lucrător SMURD a tranzitat zona și a văzut mașina aruncată din decor. A oprit și a verificat de urgență ce s-a întâmplat, însă – pentru șoferul găsit la volan, fără viață – nu a mai putut face nimic. Decesul bărbatului a fost constatat la fața locului.

Polițistul avea numai 42 de ani și era tată a doi copii. Era originar din Curtea de Argeș (unde și locuia), lucra la Serviciul Judiciar (Investigatii Criminale) din cadrul Poliției Câmpulung, fiind venit în această echipă în urmă cu aproximativ 2 ani, după a lucrat o perioadă la IPJ Bihor. Ieri terminase tura la ora 16:00 și – după ce a plecat de la birou – colegii săi nu au mai știut nimic de el până la aflarea cumplitei vești.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a produs.- anunță reprezentanții IPJ Argeș.

politist Madalin Cojocaru2 - Mădălin Cojocaru, polițistul mort, avea doar 42 de ani!

Polițistul care și-a pierdut viața azi-noapte într-un accident greu de explicat deocamdată, se numește Mădălin Cojocaru, și avea comform tuturor celor care au lucrat alături de el, premizele unei cariere de success în sistemul ministerului de interne din Romania. Terminase Liceul Militar Constantin Brâncoveanu și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, și era dedicat profesiei pe care o imbrățișase cu pasiune. În urma sa au rămas, așa cum menționam, doi copii, o familie și zeci de colegi îndurerați.

Știre în curs de actualizare. Revenim cu amănunte.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mâncare cu larve la cantina Dacia! Revoltă pe rețelele de socializare!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpulung Muscel | Mușătești