O mănăstire din Vâlcea a fost prădată de hoți. Au furat banii din cutia milei

de | 13.02.2024 10:15 | Național, Eveniment

Jaf în Casa Domnului! Mai multe persoane care au uitat ce înseamnă frica de Dumnezeu au furat, fără pic de rușine, bani din cutia milei aflată într-o biserică din județul Vâlcea.

Potrivit agerpres.ro, incidentul a avut loc în acest weekend, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din comuna Frânceşti.

Furtul s-ar fi desfășurat în timp ce maicile se aflau la slujba de seară. Fără nicio jenă, hoții au sustras din cutia milei banii adunați din donațiile enoriașilor.

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19.30, prin apel 112, IPJ. Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19,00, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui lăcaş de cult din comuna Frânceşti, de unde ar fi sustras o sumă de bani. La faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Băbeni fiind deschis un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul creat urmează a fi stabilit”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Jaful este investigat acum de autorități, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru furt.

Foto: turdanews.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm cadouri de „Valentine’s day” şi „Dragobete”? Sfaturile ANPC

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Vâlcea

Ultimele articole