Poporul român a fost din cele mai vechi timpuri în strânsă legătură cu biserica, lăsându-se ghidat de latura spirituală și de ajutorul divin. Credința și speranța au dat naștere unor lăcașuri de cult impresionante, care dăinuiesc și astăzi, și unde credincioșii se adună, pentru a reface legătura cu Dumnezeu.
Perla ortodoxiei argeșene, un reper național istoric și religios, este, fără nicio îndoială, Mănăstirea Curtea de Argeș – cel mai important loc de pelerinaj și turism religios din județ. I se alătură acestei perle alte lăcașuri ecumenice valoroase precum mănăstirile Corbii de Piatră, Cetățuia și Nămăești.
Mănăstirea Curtea de Argeș este așezată în municipiul cu același nume, loc încărcat de istorie și cultură, la capătul unui bulevard cu tei. Aflat într-un cadru liniștit, plin de verdeață, lăcașul de cult este căutat de mii de credincioși, fiind cunoscut în toată țara. Cei care ajung aici caută frumusețea locului, dar și să afle legendele care s-au țesut în jurul apariției bisericii. Mănăstirea este un simbol al credinței și poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Prin așezarea și farmecul ei natural, arhitectural și artistic, reprezintă o continuitate a vieții religioase a poporului român, loc de închinăciune și reculegere spirituală.
Istoria mănăstirii din orașul regal
Mănăstirea Curtea de Argeș este ctitorie a voievodului Neagoe Basarab. Acesta urcă pe tronul Țării Românești în anul 1512 și decide în anul 1514 să înceapă construcția bisericii. Domnitorul ia această hotărâre după ce, așa cum a scris el înșusi pe una dintre pisaniile aflate pe fațada de apus a bisericii, a găsit vechea Catedrală a Mitropoliei de la Argeș dărâmată, iar „ochii inimii” i s-au „deschis”. Așadar, acum mai bine de 460 de ani, Neagoe Basarab, care a stat pe tronul Țării Românești în perioada 1512-1521, a hotărât zidirea măreței mănăstiri, dornic să își dovedească autoritatea, patriotismul, credința, dar și avuția, pentru că frumusețea locului avea să întreacă tot ce fusese construit până atunci.
Zidirea bisericii a durat trei ani (1514-1517), iar domnul Neagoe, având bogate cunoștinte despre arhitectura bisericească, a elaborat și planul mănăstirii, oferind sfaturi și îndemnuri meșterilor. Voievodul, împreună cu soția sa Despina, a procurat cel mai de calitate material pentru construcția lăcașului, dar și aurul și argintul care îl împodobesc. Unele lucrări au fost continuate de ginerele său, Radu de la Afumați. Pictura mănăstirii a fost realizată, la îndemnul domnitorului, de către un pictor celebru, Dobromir Zugravul din Târgoviște, care pictase și Mănăstirea Dealu. Sfințirea bisericii a avut loc la data de 14-15 august 1517. La slujbă au fost prezenți, potrivit descrierii lui Gavril Protu de la Muntele Athos, însuși domnitorul, însoțit de familie, curteni și boieri, dar și Teolipt, patriarhul Constantinopolului.
De-a lungul vremii, a fost afectată de incendii și cutremure și a trecut prin mai multe lucrări de restaurare. Regele Carol I a angajat un celebru arhitect francez, André Lecomte du Noüy, pentru a reface biserica. Tot Carol I a construit și parcul Mănăstirii Argeșului și Palatul Episcopal, care era folosit ca reședință regală de vară.
Mănăstirea Curtea de Argeș – o bijuterie arhitecturală
Ansamblu unitar și armonios, Mănăstirea Curtea de Argeș reprezintă o operă arhitecturală, culturală și artistică. Respectând tradiția cultului ortodox, cuprinde trei încăperi: altarul, naosul și pronaosul și este construită din piatră fățuită și profilată.
Pronaosul are formă dreptunghiulară și este supralărgit în comparație cu naosul. Cuprinde patru părți distincte și, totodată, 12 coloane, care delimitează spațiul destinat credincioșilor. Lateral, între coloane și zidurile mărginașe, există două compartimente ce au o destinație funerară, loc de îngropăciune.Trei turle încununează pronaosul, una mare, în ax, și două mai mici, deasupra colțurilor de nord-vest și sud-est.
Naosul bisericii are un plan în dreptunghi, încununat în partea estică de o turlă, care este susținută de patru mari arce. Naosul are două abside, străpunse de câte trei ferestre, tot atâtea câte luminează și încăperea altarului. În exterior, în fața bisericii, se regăsește un grandios agheazmatar.
Legenda Meșterului Manole – sacrificiu pentru creație
Dincolo de adevărurile istorice, în jurul construirii Mănăstirii Curtea de Argeș s-a țesut o legendă care dăinuie de secole. Legenda lui Manole, renumitul constructor al ctitoriei lui Neagoe Basarab și erou al baladelor populare, spune că acesta și-a sacrificat soția pentru a putea înălța biserica.
În mod inexplicabil, tot ce se construia ziua noaptea se dărâma. Lucrând nu doar cu mâinile, ci și cu sufletul, Manole a visat că trebuie să își sacrifice soția, pe Ana, pentru a putea finaliza construcția și pentru a ridica ceea ce părea un blestem abătut asupra mănăstirii. Atunci când Ana a venit să îi aducă mâncare, a fost prinsă de Manole și zidită între pereți, pe partea sudică a construcției. Începând cu aceea noapte, lucrările făcute pe timpul zilei nu au mai dispărut, jertfa permițând înaintarea construcției. Astăzi, locul unde Ana ar fi zidită este marcat cu însemne de culoare roșie.
Tot aceeași legendă vorbește și despre apariția Fântânii lui Manole, care se află în imediata apropiere a mănăstirii. Povestea spune că voievodul Neagoe Basarab, fiind profund impresionat de măreția lăcașului de cult, a adus zece meșteri și i-a întrebat dacă pot construi ceva la fel de grandios. Cum aceștia l-au asigurat pe domnitor că este posibil, pentru a elimina posibilitatea apariției unei alte mănăstiri la fel de mărețe, voievodul a poruncit ca schelele să fie dărâmate, iar meșterii au rămas pe acoperiș. Din dorința de a se salva, constructorii și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat în gol, sperând că pot scăpa cu viață. Toți au murit, iar în locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor, astăzi Fântâna lui Manole.
Mănăstirea Curtea de Argeș – locul de odihnă al capetelor încoronate
Mănăstirea Curtea de Argeș este și locul unde își dorm somnul de veci mai multe capete încoronate, voievozi și regi ai României. În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida, soția voievodului (doamna Despina), piatra de mormânt a doamnei Stana (Sofronia, 1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ștefăniță Vodă al Moldovei. De asemenea, aici se află și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (+1529), soțul doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Tot aici au fost înmormântate figurile marcante ale monarhiei române. Este vorba de regele Carol I și soția sa Elisabeta (Carmen Silva), dar și regele Ferdinand și regina Maria (inima acesteia se află în Salonul de Aur al Castelului Pelișor). Într-o criptă amenajată în paraclisul mănăstirii se află și rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea, aduse în 2003 din Lisabona, Portugalia.
În noua necropolă regală a fost înmormântată și regina Ana a României, după ce, în 2016, a trecut în neființă. Un an mai târziu, ultimul monarh al României, regele Mihai, și-a găsit odihna eternă tot la mănăstirea Curtea de Argeș, alături de soția sa, Ana. În 2019, a fost adus și trupul reginei-mame Elena, lăcașul devenind astfel locul de odihnă veșnică al tuturor regilor României.
Sfânta Muceniță Filoteia – ocrotitoarea Argeșului
Ansamblul mânăstiresc adăpostește, în capela paraclis din centrul palatului, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, care își doarme somnul de veci la Curtea de Argeș din anul 1393, fiind sărbătorită pe 7 decembrie. Potrivit tradiției, sfânta oferea săracilor din mâncarea pe care tatăl ei trebuia să o primească la câmp. Aflând acestea de la cea de-a doua soție a sa, tatăl Filoteei o urmărește și vede că fata împarte mâncarea săracilor. Neînțelegându-i gestul, se înfurie atât de tare, încât o lovește cu o secure în picior. Rana îi este fatală, iar la vârsta de 12 ani sfânta își dă sufletul. Sunt povești care spun că trupul Sfintei Mucenițe Filoteia nu a putut fi ridicat de jos decât după ce s-a pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeș.
Sursa foto: Dabix | Mihai Oprescu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
