Mariana Vârgă: Femeia va reuși întotdeauna să aibă ascensiune profesională, găsind echilibrul dintre carieră și viața de familie!

de | 08.03.2023 12:30 | Lifestyle, Din ediția tipărită

O fire echilibrată, cu o conduită ireproșabilă, Mariana Vârgă a fost una dintre puținele voci din rândul magistraților argeșeni care a ieșit în spațiul public. A devenit magistrat în 1997, iar din 2013 a activat la Tribunalul Argeș, instanță pe care a coordonat-o ca vicepreședinte, iar ulterior a promovat pe funcția de președinte în urma unui concurs riguros, dovedindu-și bunele aptitudini de manager. Deși în 2021 a ieșit din profesie, prin pensionare, nu s-a retras din viața publică, ci a continuat să militeze pentru respectarea legii. Este avocat în Baroul București, iar în prezent este și avocat, expert și consultant în cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, rămânând o prezență activă și o luptătoare.

Mariana Vârgă consideră că elementele-cheie ce pot asigura succesul unei femei în domeniul său de activitate sunt următoarele:

  • » În domeniul juridic, pregătirea profesională continuă – este metoda de perfecționare și creștere a nivelului de competență, care te ajută să acumulezi noi cunoștințe și abilități, pentru realizarea performanțelor propuse.
  • »Responsabilitatea – o valoare și o calitate a ființei umane, care necesită instruire disciplinată și sistematică, în scopul luării deciziilor în mod conștient.
  • » Empatia și gândirea pozitivă – manifestarea încrederii în capacitatea de a reuși, de a atinge obiectivul, indiferent de obstacole.
  • » Motivația – încrederea că putem realiza orice ne poate determina să valorificăm oportunități, să avem relații personale și profesionale armonioase și echilibrate, pentru a putea exprima în mod deschis și asumat toate acțiunile noastre.
  • » Definirea valorilor – esența valorii constă în atitudinea față de principiile, convingerile și credințele, pe care le adoptăm și le urmărim în etica profesională.

Mariana Varga - Mariana Vârgă: Femeia va reuși întotdeauna să aibă ascensiune profesională, găsind echilibrul dintre carieră și viața de familie!

Este de părere că împlinirea unei femei nu poate fi generată doar de reușitele profesionale.

”Fiecare femeie are propria viziune atunci când vine vorba de succes. Eu cred că împlinirea unei femei nu poate însemna altceva decât atingerea echilibrului dintre viața profesională  și  cea de familie. O femeie de succes se străduiește să trăiască autentic, să-și pună experiența profesională și forța în serviciul unor idealuri înalte (lupta pentru dreptate supremă, pentru viață, libertate și umanitate). Femeia împlinită de azi este femeia implicată în viața publică, cu un portofoliu important, însă adevărata frumusețe a femeii o regăsin în Cartea Proverbe 31:10 – «Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decât mărgăritarele»”, ne povestește avocatul Mariana Vârgă.

Din păcate, deși suntem într-o societate modernă, încă se mai fac diferențe pe criterii de gen, explică domnia-sa.

”Ultimul Raport al Uniunii Europene cu privire la indexul egalității de gen plasează România pe ultimele locuri, ceea ce înseamnă că în țara noastră încă nu s-a înțeles faptul că femeile pot fi agenți puternici ai schimbării pozitive  în familiile și comunitățile din care fac parte.

Am afirmat constant că diferențele de gen nu pot avea loc în lupta pentru principii! Orice om principial și preocupat de binele general, indiferent de gen, se poate afirma în linia întâi. Având aceeași pregătire și abilități ca și un bărbat în slujba de conducere, femeia nu mai constituie o minoritate în lupta împotriva barierelor în carieră. Ea va reuși întotdeauna să aibă ascensiune în viața profesională, găsind echilibrul dintre carieră și viața de familie.

În societatea românească, în ciuda strategiilor și a programelor realizate pentru egalitatea de gen, încă ne confruntăm cu numeroase inegalități între persoane de sex masculin și cele de sex feminin, aspect care influențează demnitatea și calitatea vieții.

Pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare în ceea ce privește egalitatea de gen, societatea românească trebuie să adopte o serie de reforme care să le permită femeilor drepturi egale la resursele economice, acces la servicii financiare, la mediul de afaceri, sistemul academic etc.,  pentru îmbunătățirea și completarea politicilor publice în acest domeniu.”, mai explică Mariana Vârgă, adăugând soluțiile la această problemă.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Luminița Ioana: Am demonstrat de multe ori că femeile pot munci de o mie de ori mai mult și mai bine decât bărbații!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mariana Vârgă