Măsuri de ordine publică la Campionatul Balcanic de volei feminin U19 de la Mioveni!

de | 09.08.2022 13:58 | Știri, Eveniment, Județean

Începând de mâine, 10 august, pentru o perioadă de cinci zile, orașul Mioveni va găzdui Campionatul Balcanic de volei feminin U19. Astfel, cu ocazia acestui eveniment, jandarmii argeșeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică la Sala Sporturilor din orașul Mioveni.

Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru ca manifestările sportive să se desfășoare fără incidente.

Iată ce ne recomandă Jandarmeria Argeș:

  • deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice, spectatorii neavând voie să dețină sau să introducă în arena sportivă astfel de obiecte.
  • afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență.
  • accesul în arena sportivă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților.
  • aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciurilor de volei, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.”, anunță IJJ Argeș.

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Proteste ale sindicaliștilor din Poliție și Penitenciare au loc în aceste momente, în fața Ministerului de Finanțe !

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni | Sala Sporturilor

Ultimele articole