Jandarmii atrag atenția: Te pot mutila pe viață sau poți fi sancționat conform legii”!
Reprezentanții IJJ Argeș anunță faptul că ieri, 12 decembrie.2022, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, a fost depistat de către jandarmii argeșeni care se aflau în serviciul de patrulare, pe raza municipiului Pitești, în zona Kaufland din strada Exercițiu, având în autoturism și asupra sa o cutie de carton cu peste 300 de articole pirotehnice.
S-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a materialelor ilegale și la întocmirea actele necesare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de ”Orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform prevederilor articolului 37, litera a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, transmit aceștia.
Jandarmeria Argeș reamintește că legea interzice operațiunile cu materiale pirotehnice efectuate de către persoane fizice neautorizate și atenționează asupra pericolului la care se expun cei care cumpără și folosesc aceste obiecte periculoase, dar și asupra pericolului la care îi expun pe cei din jur.
De menționat că oamenii legii desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional specific sărbătorilor de iarnă, prin monitorizarea respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: