Aproape că nu e român care să nu fi trecut pe DN7, între Piteşti şi Rm. Vâlcea şi să nu fi gustat măcar o dată în viaţă celebrii mici de Deduleşti. Popasul aflat pe Dealul Negru, în comuna Morăreşti, s-a consacrat ca un veritabil obiectiv turistic al Argeşului, sute de maşini oprind zilnic pentru cei mai mari mici din România.
În cei aproape 30 de ani de când au apărut primele terase cu grătare sfârâind pe marginea drumului naţional, aproape de intrarea în judeţul Vâlcea, în zonă s-au dezvoltat nu mai puţin de nouă businessuri. Numărul firmelor a rămas constant de-a lungul timpului, chiar dacă poate mulţi şi-ar fi dorit să dezvolte un business în zona cu trafic intens, însă spaţiul extrem de mic a limitat construcţiile.
9 firme vând mici, cârnaţi şi fripturi de peste 2 milioane euro pe an
Cele 9 firme care funcţionează în prezent la Deduleşti vând anual mici, cârnaţi şi fripturi de 12 milioane lei, cât totalizează cifrele de afaceri ale acestora, vânzările revenind la cifrele de dinainte de pandemie, după ridicarea restricţiilor. Şi nici nu e de mirare, având în vedere că preţurile sunt pentru toate buzunarele, un mic de Deduleşti de 90 de grame costând 6 lei, în condiţiile în care la un restaurant din Bucureşti o porţie de trei mici cu muştar ajunge la aproape 50 de lei.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Electroargeş vrea să împrumute 3 milioane euro pentru investiţii