Ministerul Educației. Toate școlile care au solicitat dotări vor primi finanțare!

de | 13.09.2023 19:54 | Național, Economic

Veste bună de la Ministerul Educației. În urma apelului de proiecte pentru dotarea unităților de învățământ și a unităților conexe, care a fost deschis la Ministerul Educației, în perioada 19 decembrie 2022 – 29 martie 2023, au solicitat și primit finanțare 5846 de școli și unități conexe, cuprinse în 2538 de proiecte.

Cele 5846 de unități de învățământ și conexe au solicitat finanțare pe diverse investiții din cadrul apelului, anunță Ministerul Educației. În ceea ce privește cele două investiții ce cuprind laboratoarele de informatică, doar 4419 din cele 5846 de școli și unități conexe beneficiare au cerut finanțare. ”Ținta estimată la momentul redactării PNRR-ului a fost de 5200. Deși calendarul a fost prelungit, durata apelului fiind de peste 3 luni, precum și după multiple discuții cu beneficiarii, rezultatul a rămas la 4419 cereri pentru laboratoarele de informatică. Doar în urma acestui rezultat, Ministerul Educației a propus ajustarea țintei privind laboratoarele de informatică, fără a afecta, în vreun fel, acoperirea nevoii din teritoriu. Menționăm că, până în prezent, s-au semnat 2424 de contracte din cele 2538. În scurt timp vom finaliza încheierea tuturor contractelor, pentru ca toți beneficiarii acestora să poată să înceapă achizițiile pentru școli! Toate școlile vor primi finanțarea cerută, pentru investițiile cerute!”, a mai explicat Ministerul Educației în informarea transmisă.

Foto descriptiv. Sursă foto: ziarexclusiv.info

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministrul Finanțelor. Cu cât vor crește pensiile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei