Șapte militari și un pilot și-au pierdut viața, miercuri seara, după ce un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma, care plecase în căutarea primului aparat de zbor, s-au prăbușit.
În contextul celor petrecute, în mediul online au apărut tot felul de speculații care fac referire la o posibilă legătură între cele două accidente aviatice și războiul din Ucraina.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a exclus orice legătură între cele două evenimente:
„Este absolut exclus, nu există nicio dovadă și nu există nicio circumstanță care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de science fiction”, a precizat ministrul Apărării.
În ceea ce privește spațiul aerian al României, Vasile Dîncu spune că nu există niciun fel de vulnerabilitate, iar supravegherea se face cu întreg ansamblul de prezență avansată NATO în această zonă.
„Nu este vulnerabil spațiul aerian, pentru ca așa cum ați văzut în ultima vreme forțele NATO au îmbunătățit prezența și din punct de vedere a poliției aeriene, siguranței aeriene, a controlului aerian. Doar săptămâna aceasta am avut o suplimentare cu aeronave din partea Italiei, Germaniei, patrulăm și cu avioane care vin din nord, din statele baltice, din Polonia. Supravegherea nu se face prin forțele noastre aeriene singure, se face prin întreg ansamblul de prezență avansată NATO în această zonă”, a adăugat Vasile Dîncu.
De asemenea, ministrul Apărării precizează că se urmărește accelerarea tuturor programelor pentru achizițiile de înzestrare a forțelor aeriene, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat suplimentarea de la 2% la 2,5% a procentului din PIB alocat apărării.
„Vom vedea concluziile raportului, am hotărât ca toate programele de achiziții să le accelerăm cât este posibil, sper să simplificăm și modalitățile legale prin care se pot face achiziții în România, chiar dacă în zona militară sunt proceduri speciale. Sperăm ca odată cu anunțul pe care CSAT l-a făcut, prin vocea președintelui României, pentru suplimentarea a 2% din PIB la 2,5% să accelerăm și să aducem mai aproape etape de înzestrare care erau pentru anii 2026-2027 și să mărim procentul din bugetul Ministerul Apărării Naționale care este destinat înzestrării forțelor aeriene.”