Președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, susține că proiectul de a menține Transfăgărășanul cât mai mult timp deschis este unul ”de suflet pentru noi, căci ne mândrim cu cel mai spectaculos drum din România și poate din întreaga lume, un adevărat simbol al județului!” Aceste declșarații vin în contextul în care a fost semnat contractul pentru elaborarea documentației necesare modernizării Transfăgărășanului, pe tronsonul cuprins între km 104 – km 130+800.
”Pentru PSD Argeș, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate! Iar în guvernarea PSD se derulează proiecte de amploare în județul Argeș. Unul dintre acestea vizează reabilitarea Transfăgărășanului și realizarea de investiții care să permită circulația pe o perioadă cât mai mare din an pe acest drum minunat croit prin munții Argeșului”, transmit cei de la PSD Argeș în informarea publicată pe pagina de Facebook.
View Point și copertine de protecție
Scopul studiului de fezabilitate constă în determinarea soluțiilor tehnice care să permită menținerea Transfăgărășanului deschis pe toată durata anului între Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascada, cum ar fi:
- copertine de protecție din beton;
- lucrări de siguranță rutieră;
- panouri de informare digitale la intrările pe Transfăgărășan (Curtea de Argeș/Cârțișoara) care să arate șoferilor numărul de locuri de parcare libere, condițiile meteo (vânt/polei/temperaturi);
- zone pentru parcări cu spații pentru comercianți și taxarea lor;
- View Point;
- închiderea sigură a tunelului de la Bâlea Lac;
- îmbunătățirea siguranței în punctele negre cu risc de accidente.
Valoarea contractului este de 8,4 milioane de lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021 – 2027. Durata contractului este de 12 luni.
”Repet, pentru că trebuie să se știe acest lucru: Sunt cele mai mari investiții în infrastructura rutieră a Argeșului de după Revoluție, fie că vorbim despre reabilitarea de drumuri județene și naționale ori de construcția de autostrăzi și drumuri expres. Asta înseamnă eficiență și implicare, iar un mare merit îl are ministrul social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care demonstrat că dacă există pricepere și voință se poate. Proiectul de a menține Transfăgărășanul cât mai mult timp deschis este unul de suflet pentru noi, căci ne mândrim cu cel mai spectaculos drum din România și poate din întreaga lume, un adevărat simbol al județului!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, potrivit sursei citate.
Sursă foto: PSD Argeș și Facebook CNAIR.
Citiți, de asemenea pe anchetaonline.ro: