Mioveni. Testarea gratuită HPV și Papanicolau la Colibași și Făgetu

de | 09.11.2023 10:53 | Mioveni, Lifestyle

Adminsitrația locală din Mioveni anunță cetățenii că sâmbătă vor avea loc testări HPV și Papanicolau gratuite. Activitatea este organizată de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” și Fundația Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură, în parteneriat cu Cabinetul de medicină de familie – dr. Bondoc Mihaela și Primăria Mioveni.

În cadrul proiectului cu finanțare europeană “Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament precoce”, sâmbătă, 11 noiembrie, vor avea loc testări ginecologice gratuite, realizate de specialiști prin intermediul unei unități mobile, în Făget și Colibași, după următorul program:

  • Școala Gimnazială COLIBAȘI – interval 08.30 – 14.00;
  • Centrul Multifuncțional FĂGET – interval 14.00 – 18.30.

Condiții de participare la testarea gratuită:

  • Testul Babeș-Papanicolau se adresează doar tinerelor cu vârsta cuprinsă între 24 si 29 ani.
  • În cazul testului HPV sunt eligibile toate persoanele cuprinse între 30 si 64 ani.

Potrivit sursei citate, această activitate de prevenție urmărește informarea, educarea și conștientizarea populației țintă din orașul Mioveni cu privire la serviciile de screening ale cancerului de col uterin. Cancerul de col uterin reprezintă a patra cauză de cancer la femei la nivel mondial și principala cauză de mortalitate la femeile de vârstă activă, respectiv 15-45 ani. Participarea periodică la screening permite depistarea leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin în stadii incipiente.

Sursă foto: Facebook Primăria Mioveni si revistagalenus.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se înființează centrale electrice eoliene? Peste 1.200 ha de teren agricol neproductiv în Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Mioveni

Ultimele articole