Misiunile Jandarmeriei Argeș în acest sfârșit de săptămână

de | 19.05.2023 11:20 | Știri, Eveniment, Județean

  • Jandarmii argeșeni la datorie și în acest weekend!

Peste 100 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie, începând de astăzi, 19 mai 2023, în mijlocul cetățenilor, pentru a se asigura că toate evenimentele din spațiul public se vor desfășura fără incidente.

Jandarmii argeșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Zilele Municipiului Pitești care se desfășoară în perioada 19-21 mai 2023, în Parcul Lunca Argeșului.

Totodată vor fi prezenți și în comunele Călinești, Dobrești, Bughea de Sus și Dâmbovicioara, localități care intră în atmosferă de sărbătoare în acest weekend.

La Rucăr și Lerești vor avea loc competițiile sportive în ziua de 20 mai, și aceste locații vor fi, de asemenea în atenția jandarmilor argeșeni.

Aceștia reamintesc cetățenilor că acțiunile Jandarmeriei Argeș au un caracter preventiv, principalul obiectiv fiind siguranța cetățenilor și atrag atenția asupra faptului că nicio încălcare a normelor în vigoare nu va fi tolerată.

Jandarmii recomandă argeșenilor să nu se implice în conflicte, mare grijă de bunurile personale, iar la nevoie să apeleze cu încredere la echipajele de jandarmerie aflate în zonă ori să sune la numărul unic de urgență 112.

Foto: IJJ Argeș

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IJJ Argeș