La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră suceveni au descoperit într-un autoturism oprit în trafic, pe raza localității Bobeica din județul Suceava, muniție veche din cel de al Doilea Război Mondial și un detector de metale.
Potrivit Poliției de Frontieră Română, în mașina se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din județul Suceava. În urma unui control efectuat asupra autoturismului a fost descoperită într-un rucsac muniție veche într-o stare avansată de degradare: 35 de cartușe calibru 7,62 mm, 35 de tuburi cartuș calibru 7,62 mm și 2 gloanțe.
De asemenea, polițiștii de frontieră au mai descoperit și un detector de metale pentru care niciunul dintre tineri nu a putut prezenta autorizație de folosire eliberată de autoritățile competente.
Întrebați de unde au muniția, tinerii au spus că au găsit muniția în zona Măgura, pe direcția localității Cârlibaba și urma să stabilească ce vor face cu ea.
În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și muniției, urmând ca bunurile să fie predate reprezentanților IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, transmite Poliția de Frontieră Română.
sursă foto Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Șofer român de TIR, la un pas să-și piardă viața într-o parcare din Franța!