Conducerea administraţiei publice locale a comunei Bascov anunţă demararea unor noi proiecte de investiţii. Astfel, primăria vine cu veşti bune pentru locuitorii satului Uiasca, ce aşteaptă de ani de zile să fie introdusă conductă de gaze şi în această zonă. Din păcate, din cauza legislaţiei, care până de curând nu permitea primăriilor să se implice în proiectele pentru reţelele de gaze, autorităţile locale nu au putut face nimic pentru ca şi cetăţenii din Uiasca să beneficieze de această utilitate.
Paşi importanţi pentru viitoarea reţea de gaze din Uiasca – una dintre cele mai aşteptate investiţii la Bascov!
Acum însă acest deziderat este din ce în ce mai aproape de a fi concretizat, fiind demarată efectuarea devizului general pentru investiţia „Înființare rețea gaze naturale în comuna Bascov, sat Uiasca”. În acest sens, a fost transmisă o solicitare către compania Distrigaz pentru a comunica administraţiei locale dacă este dispusă să realizeze investiţia, în calitate de concesionar al rețelei de gaze. În cazul unui răspuns negativ, autorităţile vor trece la planul B, respectiv depunerea, în cel mai scurt timp, a unei cereri de finanțare pentru realizarea acestei investiţii în cadrul Programului „Anghel Saligny”.
De asemenea, săptămâna trecută, în Consiliul Local Bascov a fost aprobată depunerea a două cereri de finanțare prin Planul Național de Redresare și pentru două investiții: reabilitarea termică a clădirii Casei de Cultură Bascov şi construcție a cca. 4 km de pistă de biciclete, începând de la Primărie până la limita cu localitatea Merișani, pe partea stângă.
Se reintroduc autobuzele 11 şi 14
Săptămâna viitoare, pe ordinea de zi a Consiliului Local Bascov se află un alt proiect privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Construire alveole și modernizare stații de autobuz pe DN7 şi DN 7C”.
Conducerea administraţiei locale a comunei Bascov, care face parte din ADI Transport Piteşti, îi informează pe cetăţeni că, începând din data de 1 septembrie 2022, se va relua transportul de călători pe liniile 11 și 14 , respectiv Bascov – Scheau și Bascov – Prislop, iar în perioada următoare va fi dat publicității atât orarul, cât și capetele traseelor.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: