Studii economice: Noua autostradă va transforma Curtea de Argeș într-un pol de dezvoltare urbană!

de | 30.01.2024 11:25 | Curtea de Argeș, Din ediția tipărită, Economic

Municipiul Curtea de Argeș este una dintre cele trei localități din România care vor beneficia în mod semnificativ de o dezvoltare accelerată, odată cu finalizarea construcției autostrăzii Sibiu-Pitești, arată toate studiile economice.

Curtea de Arges

Potrivit analizelor economice publicate de presa națională, trei orașe din România, toate trei având sub 150.000  de locuitori, vor cunoaște un proces semnificativ de dezvoltare odată cu finalizarea celei mai așteptate autostrăzi a ultimilor 30 de ani, finalizare anticipată – pentru toate tronsoanele – la sfârșitul anului 2027.

Curtea de Argeş, Sibiu şi Târgu Mureş sunt viitori poli urbani vizați de această creștere economică și, la pachet cu ea, de către investitorii strategici.

Principiul este că, realizând o infrastructură care asigură deplasarea rapidă, cum sunt aeroporturile şi mai ales autostrăzile, produci un efect de boom tehnologic. Investiţiile în industrie sunt acompaniate de cele în industria serviciilor, care generează bunăstare şi duc la angajarea de forţă de muncă.

Pe de altă parte, veniturile populaţiei din regiunile care  «fac boom», din punct de vedere economic, cresc şi duc la creşterea consumului, ceea ce generează noi profituri în afaceri şi creşterea veniturilor pentru administraţia locală.

Noile aeroporturi, dar mai ales noile autostrăzi vor creşte competitivitatea economică a unor oraşe care până acum fie au fost ocolite de investitori, fie nu şi-au atins potenţialul maxim, în ceea ce priveşte atât atractivitatea investiţională, faţă de cei care vor să dezvolte unităţi de producţie, cât şi atractivitatea ca obiective turistice.”, se arată în analizele publicate recent.

Pentru tronsonul 5 (Pitești-Curtea de Argeș), lucrările ar urma să se încheie însă chiar în acest an, moment în care Curtea de Argeș va deveni un adevărat pol de dezvoltare urbană.

INFO. Lotul 5, cu o lungime de 30,35 km, va avea 12 poduri, un viaduct, șase pasaje, trei noduri rutiere, un spațiu de servicii, un centru de întreținere și coordonare și o parcare de scurtă durată. Potrivit economica.net, în luna octombrie 2023, stadiul fizic al lucrărilor depășise 55% conform celor mai recente date ale CNAIR, neactualizate din luna noiembrie.

AUTOSTRADA copy - Studii economice: Noua autostradă va transforma Curtea de Argeș într-un pol de dezvoltare urbană!

Curtea de Argeș va fi la o distanță de aproximativ o oră și jumătate față de Capitală

În primul rând, construcția autostrăzii va îmbunătăți semnificativ accesul către Curtea de Argeș, facilitând astfel dezvoltarea economică și turistică a municipiului. Odată cu darea în folosință a autostrăzii, va fi mai ușor pentru turiști și investitori să ajungă în Curtea de Argeș, ceea ce va stimula creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.

Municipiul va fi la distanță de aproximativ o oră și jumătate față de Capitală (față de două ore jumătate în prezent), oferind inclusiv posibilitatea de a lucra în București și de a se întoarce la sfârșitul zilei acasă. Dat fiind stadiul avansat al lucrărilor, investitorii au început deja să-și manifeste interesul, pentru a aduce puncte de desfacere în zonă. Un exemplu ar fi investitorii din domeniul retail, care deja fac cercetări, cu oportunitatea de a deschide puncte de lucru în  zona Curtea de Argeș. O altă schimbare care se simte este legată de piața imobiliară locală, care se află în creștere.

De asemenea, autostrada Pitești-Sibiu va reduce timpul de călătorie între Curtea de Argeș și celelalte orașe importante din țară. Aceasta va facilita mobilitatea și va îmbunătăți conexiunile cu alte regiuni, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice și sociale a municipiului. Un alt beneficiu important al construcției autostrăzii este reducerea traficului rutier în Curtea de Argeș. Odată ce autostrada va fi finalizată, traficul de tranzit va fi redirecționat pe aceasta, ceea ce va reduce congestionarea străzilor din oraș și va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. În plus, construcția autostrăzii va contribui la dezvoltarea infrastructurii din Curtea de Argeș. Vor fi create noi drumuri de acces și intersecții, iar zona va beneficia de investiții în infrastructură.

CONSTANTIN PANTURECU - Studii economice: Noua autostradă va transforma Curtea de Argeș într-un pol de dezvoltare urbană!

Primarul Constantin Panțurescu: „Noi – ca administrație – am început negocierile pentru centura ocolitoare a municipiului”

Construcția autostrăzii Pitești-Sibiu va aduce numeroase beneficii municipiului Curtea de Argeș, inclusiv dezvoltare economică, creștere a turismului, reducerea timpului de călătorie și îmbunătățirea infrastructurii. Această autostradă reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea și progresul orașului. Odată ce autostrada a fost o certitudine și noi – ca administrație – am început negocierile pentru centura ocolitoare a municipiului. Avem un contract semnat, un parteneriat cu CNAIR de peste un an. Se lucrează și, undeva la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, trebuie deja să depunem studiul de fezabilitate, urmând ca până la toamnă să scoatem la licitație proiectarea și execuția. Orice zonă pe unde a trecut o autostradă sau unde s-a realizat un proiect mare de infrastructură s-a dezvoltat. Din punctul meu de vedere – când vom avem și centura, și autostrada – poți lucra la București și să fii navetist, pentru o oră jumătate. Toată valea aceasta a Argeșului s-ar putea dezvolta și din punct de vedere turistic.”, a declarat, pentru publicația „Ancheta”, Constantin Panțurescu -primarul municipiului Curtea de Argeș.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Școli din Argeș – reabilitate în cadrul proiectului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | București | Constantin Panțurescu | Curtea de Argeş | Pitești | Sibiu

Ultimele articole