Start pentru depunerea cererilor. Granturi importante pentru producătorilor agricoli din sectorul vegetal

de | 30.01.2024 11:02 | Național, Economic

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că s-a dat start pentru depunerea cererilor de acordare a grantului direct destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal. Termenul limită este data de 08 martie, inclusiv.

Astfel, potrivit informării publicate de MADR, depunerea cererilor de acordare a grantului direct destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, se va face la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 29 ianuarie – 08 martie 2024, inclusiv. Cererile se depun la Centrele locale/județene ale APIA, respectiv cel din Municipiul București, pe a căror/cărui rază teritorială a fost depusă cererea de plată aferentă anului 2023. Toate cererile depuse vor intra în analiza specialiștilor din cadrul APIA pentru declararea eligibilității, în vederea acordării sprijinului destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.

PLata ajutorului, până la 30 iunie

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este de echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Resursele financiare totale sunt de 1.200.000.000 lei, reprezentând echivalentul a 243.239.956 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2024. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024.

Sursă foto: Facebook MADR.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Servicii sociale subvenționate din fondurile MMSS. Simona Bucura-Oprescu: ”Este un sprijin important pe care îl dăm”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MADR

Ultimele articole