Aproximativ 200 oameni de afaceri sunt prezenți, în acest moment, la un eveniment de business organizat de către liberalii argeșeni, eveniment la care participă președintele ANAF – Lucian Ovidiu Heiuș și directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri – Dumitru Nancu. Evenimentul este patronat de catre președintele interimar al Senatului – Alina Gorghiu și prefectul de Argeș – Radu Perianu. Acestora le sunt alături directorul general al Finanțelor Arges – Aurora Negru și președintele COAL- Liviu Nicolae.
Printre subiectele abordate într-o dezbatere deschisă cu sala, organizatorii și invitații Formului #BusinessÎnArgeș (Ediția a II-a) se numără: relația dintre ANAF și firmele private, opțiunile de finanțare a IMM-urilor, problemele generate de implementarea noilor sisteme și proceduri fiscale, la care se adaugă numeroase probleme punctuale ridicate de către oamenii de afaceri prezenți.
Aceștia au răspuns în număr mare invitației lansată de liberali și reprezintă toate tipurile de domenii de business din portofoliul județului.
UPDATE:
Dacă la prima ediție a forumului, care a avut loc anul trecut, au participat peste 100 de antreprenori, acum interesul acestora pentru singura dezbatere care pune față în față mediul de business cu instituțiile de resort a crescut considerabil.
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a vorbit despre importanța dialogului onest și direct dintre mediul antreprenorial din Argeș și instituțiile deconcentrate ale statului.
”Ediția a II-a Forumului „Business în Argeș” a adus o participare dublă față de anul trecut. Înseamnă că facem ce trebuie!”, a spus Alina Gorghiu.
Președintele ANAF a făcut, de asemenea, o radiografie a relației dintre Fisc și companii și a vorbit despre dorința sa de a face din instituție un partener de încredere și de ajutor al companiilor. Lucian Heiuș a spus că un dialog constructiv cu zona de business este esențial pentru echilibrarea instrumentelor administrației fiscale.
”Nu trebuie să iubim Fiscul, trebuie să-l respectăm. Sunt lucruri în sistem pe care le cunosc și pe care îmi doresc să le duc la bun sfârșit în mandatul meu, cum ar fi stoparea marii evaziuni, pentru că acolo trebuie să ajungem, nu numai la cei mici care abia supraviețuiesc”, a transmis președintele ANAF în alocuțiunea sa.
Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM a vorbit despre gura de oxigen pe care a reprezentat-o IMM INVEST, un program accesat cu succes de foarte mulți antreprenori și a transmis că Argeșul se află pe primul loc la accesarea programului IMM PROD. Președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș, Liviu Nicolae a prezentat câteva propuneri pentru redresarea și susținerea mediului de afaceri, aflat în fața numeroaselor provocări din ultimii ani.
Oamenii de afaceri prezenți au pus pe agenda discuțiilor probleme punctuale din domeniile lor de activitate, din sfera fiscalității, teme legate de lipsa de transparență la licitații, de concurența neloială sau de caracterul executoriu al facturilor; a fost dezbătută relația dintre ANAF și firmele private, opțiunile de finanțare a IMM-urilor, problemele generate de implementarea noilor sisteme și proceduri fiscale, dar și altele.
Tot ieri, ca un preambul al discuțiilor cu mediul antreprenorial din Argeș, alături de președintele interimar al Senatului și de prefectul județului, președintele ANAF a participat la o întâlnire cu directoarea Administrației Finanțelor Argeș, Georgeta Negru și cu echipa AJFP Argeș.
“Ca de fiecare dată când îmi vizitez colegii din teritoriu, sunt bucuros să primesc feedback-ul lor și să identificăm împreună soluții la problemele specifice cu care se confruntă”, a spus Lucian Heiuș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro