Oana Nicolescu și Dan Popescu, medici, antreprenori: „Pasiunea pentru meserie și respectul pentru pacienți – rețeta unui proiect de succes”

de | 14.02.2024 19:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Uniți de aceleași deziderate și pasiuni, tinerii medici stomatologi Oana Nicolescu și Dan Popescu fac front comun, oferind servicii de top pentru locuitorii din Câmpulung.

Din anul 2020, au pus bazele Clinicii „DentOne Clinic”, proiect care a avut la bază pasiunea pentru profesie, căreia îi sunt întru totul dedicați, dar și respectul pentru pacienți, cărora și-au propus să le ofere servicii de calitate la cele mai înalte standarde. Ambii sunt absolvenți ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” promoția 2017, Oana Nicolescu având compentență în pedodonție, iar Dan Popescu, în implantologie. După absolvire, cei doi au lucrat trei ani în București, revenind acasă cu gândul de a ajuta și de a construi în comunitatea în care au crescut.

Oana Nicolescu mărturisește că a fost o persoană visătoare încă din perioada copilăriei, dar că nu și-a închipuit niciodată că va deveni omul de astăzi. Spune că și-a dorit să devină actriță și nicidecum medic și că ceea ce reprezintă astăzi este meritul părinților săi, care nu i-au lăsat nicio secundă de rătăcire sau loc de vreo greșeală.

Când ești copil, vezi cu alți ochi viața, iar ca adult lucrurile se schimbă. Spre norocul meu, totul a evoluat mai frumos decât mă așteptam sau speram vreodată. Cât despre pasiuni, au rămas aceleași. Pasiunile mele principale sunt lectura, muzica și călătoriile. Nu există zi fără muzică, seri fără câteva pagini citite sau an fără călătorii. Îmi place să știu, să văd și să cunosc, să înțeleg culturi, obiceiuri și tradiții. Momente de răscruce au fost multe, precum și momente în care am fost tentată să renunț. În toate aceste clipe a fost alături de mine prietenul și soțul meu, practic, ajutorul meu de nădejde”, declară tânăra doctoriță.

Calitatea personală care o definește este onestitatea, învățând de la vârste fragede să fie sinceră. Cât despre calitățile profesionale, empatia este pe primul plan și unul dintre motivele pentru care a ales această meserie.

Dar mă definesc la fel de bine ambiția și integritatea. Întotdeauna trebuie să fii om și asta mai ales în domeniul medical. De departe ceea ce m-a făcut să rezist a fost, este și va rămâne optimismul incurabil de care dau dovadă”, spune Oana Nicolescu.

Ești prea tânără!” este problema întâlnită cel mai frecvent, mărturisește medicul stomatolog. Această situație este întâlnită atât în profesie, cât și în partea de management. O privește însă ca pe o provocare, și nu ca o problemă.

DentOne Clinic este proiectul special la care am lucrat de ceva timp, practic este un vis devenit realitate și, totodată, o a doua casă. Consider că anul 2024 este unul plin de provocări, mai ales acum, pe care îmi doresc să le depășesc cu brio, să învăț, să mă perfecționez și să excelez în domeniul meu de activitate”, declară medicul.

Dan Popescu a cochetat încă din copilărie cu ideea tehnică și în liceu lua în considerare admiterea la o facultate în domeniul IT. Într-un moment de răscruce în viitorul său academic, planurile i s-au schimbat, iar drumul său s-a îndreptat către medicină.

La începutul anului când urma să mă înscriu la facultate am hotărât să o susțin, pe atunci pe prietena mea, actuala mea soție, și să o urmez în domeniul medical, și anume în domeniul stomatologiei, o ramură diametral opusă față de ramura tehnică spre care mă îndreptam. Această parte tehnică a mea mă ajută în fiecare zi a profesiei mele în luarea deciziilor asupra planurilor de tratament, pentru că, să nu uităm, stomatologia este formată din 3 părți, și anume: medicină, inginerie și parte artistică”, mărturisește tânărul stomatolog.

Printre calitățile care l-au ajutat să performeze în domeniul său se numără perseverența, ambiția și, nu în ultimul rând, empatia față de pacienți. De asemenea, pune preț pe punctualitate, nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate și îi place să învețe din greșeli.

Din punct de vedere profesional, încerc să dau mereu totul pentru a putea fi alături de pacienții mei și să pot să le ofer un rezultat cel puțin la fel de bun ca și așteptările lor. Încă din primii ani de practică medicală, am învățat că este foarte important să respecți pacientul și să îi oferi tot ce știi pentru ca rezultatul final să fie cel dorit. De asemenea, am încercat împreună cu soția mea, care este și cel mai bun prieten al meu, să mă consult în ceea ce privește planurile de tratament pentru a putea să oferim pacienților noștri zâmbetul pe buze”, mărturisește medicul.

Legat de problemele întâlnite în generația de specialiști din care face parte, Dan Popescu afirmă că încă din prima zi după absolvire s-a lovit de lipsa de experiență. În cabinetul medical cu care a colaborat a pornit de la zero, însă s-a ambiționat, reușind să își depășească limitele și întorcându-se acasă, cu gândul la binele comunității.

La începutul anului 2024, medicul mărturisește că și-a văzut visul cu ochii, o clinică dentară dotată conform ultimelor norme din domeniul stomatologiei, vis care nu putea să devină realitate și fără sprijinul familiei.

Ca proiect actual îmi doresc ca această clinică, cu tot cu oamenii minutați ce fac parte din echipa DentOne Clinic și cu dotările ei, să ofere pacienților îngrijirea sănătății orale de care au nevoie în cel mai scurt timp posibil din punct de vedere medical și la cel mai înalt standard de calitate”, declară domnia-sa.

 

 

 

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: