Ocupația de astrolog este? Profesia de numerolog a fost reglementată din 2023

de | 08.01.2024 13:13 | Administrație, Național

Profesia de astrolog a fost reglementată în COR în 1995, iar cea de numerlolog a fost introdusă în COR prin ordinul ministrului Muncii și Solidarității Sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică în ianuarie 2023. Aceste precizări vin de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Având în vedere unele discuții din spațiul public legate de ocupațiile de numerolog și astrolog din Codul Ocupațiilor din România (COR), pentru corecta și completa informare Ministerul Muncii vine cu o serie de precizări.

Ocupațiile de astrolog și numerolog sunt recunoscute în majoritatea țărilor UE

Astfel, potrivit sursei citate profesia de astrolog a fost reglementată în COR în 1995 prin ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale și al președintelui Comisiei Naționale pentru Statistică nr. 1938/1949 publicat în Monitorul Oficial nr. 272/23.11.1995. În ceea ce privește, profesia de numerlolog, aceasta a fost introdusă în COR prin ordinul ministrului Muncii și Solidarității Sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică în ianuarie 2023 publicat în Monitorul Oficial nr. 135/16.II.2023 pe baza documentației depuse de Asociația Numerologilor din România cu avizul favorabil al Asociației Naționale a Comitetelor Sectoriale din România. Proiectul de act normativ a parcurs procedura transparenței decizionale la acea dată și nu au fost formulate observații cu privire la introducerea acestei ocupații.

”Ocupațiile de astrolog și numerolog sunt recunoscute în majoritatea țărilor UE și se regăsesc în Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor – ISCO 08 și în Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor și Ocupațiilor Europene (ESCO) la aceeași Grupă 5161: Astrologi, prezicători și asimilați, după cum urmează:

– astrolog, cod ESCO 5161.1;

– numerolog se regăsește ca fiind ocupație ce se regăsește printre exemplele de ocupații care pot fi încadrate în aceeași grupă 5161 Astrologi, prezicători și asimilați”, mai explică cei de la Ministerul Muncii.

”În completarea informațiilor de mai sus, facem precizarea că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.352 din 23 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 894 din 30 decembrie 2010, a fost preluată integral structura Clasificării ocupațiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaționale standard a ocupațiilor – ca urmare a necesității alinierii la standardul European ISCO 08.
Prin urmare, în prezent cele două ocupații se regăsesc în COR la grupa de bază 5161 “Astrologi, prezicători și asimilați”, după cum urmează:
Astrolog la codul 516101
– Numerolog la codul 516102”, a mai completat Ministerul Muncii.

Foto descriptiv. Sursă foto: zf.ro și andreealovin.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Important pentru acești angajați. De când se aplică majorarea salariului minim?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Muncii | Monitorul oficial