Daniel Otobîcu s-a lepădat de Stelică Crăciun în fața procurorilor! Exclusiv: rechizitorul încăierării de la Mioveni!

de | 31.03.2022 22:25 | Știri, Administrație, Eveniment, Importante, Județean, Mioveni

Scandalul petrecut la Primăria Mioveni, la jumătatea lunii februarie, este de notorietate națională. Controversatul personaj Stelică Crăciun, om de afaceri implicat în numeroase scandaluri publice, a intrat peste primarul Ion Georgescu, fiind acuzat de acesta că l-a bruscat în birou și fiind reținut imediat după faptă. Toată presa locală și națională a mediatizat intens speța, iar publicația Ancheta a prezentat toate detaliile evenimentului respectiv, arătând cum Stelică Crăciun l-a urmărit pe primar și cum a ajuns omul de afaceri Daniel Otobîcu părtaș la faptele de vitejie ale personajului cunsocut ca fiind capul Cartelului Mărăcineni.

Săptămâna trecută, procurorii au finalizat rechizitoriul, iar publicația noastră vă prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, care sunt datele și probele adunate de oamenii legii după acel episod furtunos.

Ion-Georgescu

Ion Georgescu nu vrea să facă public încă cuantumul despăgubirilor cerute de la Stelică Crăciun

Cuantumul despăgubirilor pe care Ion Georgescu le dorește de la Stelică Crăciun nu a fost încă dezvăluit, așa că nu știm cât ar putea să-l coste pe acest personaj controversat intrarea intempestivă peste primarul Mioveniului. Însă – din rechizitoriul pe care îl vom detalia în cele ce urmează – aflăm exact cum au decurs lucrurile și ce au declarat în fața procurorilor persoanele implicate.

Deși edilul a susținut în mass-media că Stelică i-a rupt masca de protecție și i-a dat o palmă, iar, în contrapartidă, Crăciun spunea că primarul i-a înfipt mâna în gât, agresiunea nu este detaliată în rechizitoriu, pomenindu-se generic de un conflict fizic și verbal.

Acum două săptămâni, Stelian Crăciun, cunoscut pentru faptele sale de „vitejie”, de la aruncatul cu ouă în primarul Nicăraie de la Mărăcineni până la acest ultim incident de la Mioveni, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Omul de afaceri, care mai încearcă și ceva scheme politice, are calitatea de inculpat în dosarul 4502/280/2022, iar primarul Mioveniului, Ion Georgescu, şi instituţia pe care o conduce sunt părţi vătămate. În această speță, singura acuzație care i se aduce lui Stelică Crăciun este cea de violare a sediului profesional, deși primarul a spus că a fost lovit și amenințat, făcându-se plângere și pentru ultraj.

Daniel Otobîcu i-a cerut să stea în mașină, dar nici nu l-a interesat

Conflictul a avut loc în seara de 11 februarie, pe la ora 21.10. Primarul Ion Georgescu se afla la biroul său. Atunci s-a trezit că primește vizita unei mai vechi cunoștințe a sa, omul de afaceri Daniel Otobîcu, cu care se mai vedea din când în când. După ce acesta s-a așezat confortabil pe scaunul edilului, a apărut în prag și Stelică Crăciun, iar discuțiile au degenerat.

masina otobicu

Cei doi veniseră la Mioveni, cu mașina lui Daniel Otobîcu, însoțiți de alte două persoane, una dintre acestea fiind la volan. Mașina a oprit în fața Primăriei, pentru că Otobîcu a spus că dorește să stea de vorbă cu edilul- se arată în rechizitoriu.

După ce omul de afaceri a intrat în sediul instituției, 40 de secunde mai târziu, Stelică Crăciun s-a dus după el, deși Otobîcu îi spusese clar să-l aştepte la maşină şi să nu vină după el, mai ales că știa foarte bine adversitatea existentă între Crăciun și Georgescu -se arară în documentele procurorilor, conform declarațiilor lui Daniel Otobîcu.

Această „interdicție” pe care i-o pusese Otobîcu este confirmată și de unul dintre cei doi bărbați cu care se aflau în autoturism. Stelică nu a ținut cont de cererea lui Otobîcu și l-a urmat.

stelica mioveni

Când a trecut prin dreptul paznicului, Stelică i-a rătat acestuia semnul OK  și a mers drept către biroul primarului, „profitând de pasivitatea şi neglijenţa paznicului”. Polițistul local a dedus că acesta este împreună cu prima persoană care intrase mai devreme și nu a reacționat.

Când primarul Georgescu a observat că în incinta sediului Primăriei Mioveni şi, ulterior, în biroul său, a intrat fără drept inculpatul Stelică Crăciun şi martorul Otobîcu, edilul le-a solicitat în mod expres celor doi să părăsească incinta instituţiei, ieşind totodată din biroul său şi întrebându-l pe paznic de ce le-a permis accesul celor două persoane în sediul Primăriei  şi, ulterior, în biroul său, arată procurorii.

Stelica hol Primarie

Inculpatul a ieşit din birou după primar, până pe hol. Georgescu s-a întors, iar pe Stelică Crăciun l-a abordat, abia atunci, paznicul, prinzându-l de braț, însă, cu toate acestea, Stelică s-a reîntors în biroul primarului, pentru a doua oară, moment în care între cei doi s-a declanşat ”un conflict fizic şi verbal”, la care a intervenit, pentru a-i despărți, paznicul, se precizează în rechizitoriu.

În acel moment, Daniel Otobîcu a ieșit rapid din biroul primarului şi din sediul instituției. După terminarea conflictului, inculpatul Stelică Crăciun, însoţit de polițistul local, a ieșit din Primărie, iar edilul Georgescu a sunat la Poliția Mioveni pentru a sesiza cele întâmplate.

Două minute intense

În presă au apărut și mai multe înregistrări video din seara conflictului, din partea ambelor părți implicate, despre care se menționează și în rechizitoriu. Inculpatul Crăciun „a depus la dosarul cauzei, relativ la conflictul pe care l-a avut cu Ion Georgescu, o înregistrare audio – video.

Analizând filmarea din perspectiva infracţiunii de violare a sediului profesional, se constată că aceasta surprinde doar o parte din incident, respectiv momentul în care Stelică Crăciun a revenit pentru a doua oară în biroul Primarului, când s-a declanşat conflictul fizic şi verbal dintre cei doi, având o durată de 44 de secunde (…). Din analiza imaginilor video ridicate de la Primăria Orașului Mioveni se poate observa cum inculpatul pătrunde în incinta sediului Primăriei  în jurul orelor 21.14.11 (…) şi părăseşte sediul începând cu orele 21.16.07. (….)”.

Pedeapsă de maximum 3 ani pentru violarea sediului profesional

Fapta lui Stelică Crăciun de a intra în biroul lui Ion Georgescu din cadrul Primărie Mioveni, când acesta se afla la serviciu, exercitându-și atribuțiile și refuzul iniţial de a părăsi incinta, deși a fost rugat în mod repetat să plece, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare a sediului profesional.

”Art. 225 din Codul Penal defineşte infracţiunea de violare a sediului profesional ca fiind: „(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

            (2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

            (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Violarea sediului cu intenție indirectă

 „Urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea sediului profesional.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea/inacţiunea inculpatului şi urmarea imediată rezultă ex re, violarea sediului profesional fiind o infracţiune de pericol abstract.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie indirectă, întrucât, deşi inculpatul nu a urmărit în mod direct, acesta a acceptat că prin pătrunderea fără drept în incinta sediului Primăriei O.M. şi în biroul primarului şi, ulterior, prin de refuzul de părăsire a acestor spaţii, este încălcată inviolabilitatea sediului profesional, fiind perturbată atât activitatea instituţiei, cât şi activitatea profesională a persoanei vătămate G.I. în calitate de primar, acesta aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu.”, se mai precizează în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Crăciun a avut o „atitudine nesinceră” în timpul anchetei

În ceea ce privește colaborarea cu oamenii legii, procurorii au consemnat că Stelian Crăciun „a avut o atitudine nesinceră pe parcursul fazei de urmărire penală, nerecunoscând fapta reţinută în sarcina sa.”

După incidentul din biroul edilului de la Mioveni, Stelică Crăciun a fost reținut pentru doar 16 ore, după expirarea acestora dispunându-se controlul judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 12.02.2022 şi până la data de 12.04.2022 inclusiv.

Pe 21 februarie, i s-a ridicat interdicția de a părăsi județul

Procurorii au cerut instanței să mențină măsura de control judiciar invocând două motive. Primul ține de faptul că există probe din care rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Cel de-al doilea are ca scop asigurarea „bunei desfăşurări a procesului penal şi prevenirii săvârşirii altor infracţiuni de către inculpat (având în vedere: menţiunile din fişa de cazier judiciar a inculpatului din analiza căreia rezultă faptul că inculpatul a mai fost cercetat şi pentru alte infracţiuni, fiind trimis în judecată la data de 08.12.2020 de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, (…), pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, (…), dosar în care faţă de acesta a fost luată măsura preventivă a reţinerii la data de 20.08.2020 şi, ulterior, măsura preventivă a controlului judiciar în data de 21.08.2020; (…)”.

1.000 lei de plată. Pentru desfășurarea urmăririi penale s-au stabilit cheltuieli în cuantum de 1.000 lei, pe care trebuie să le achite inculpatul Stelian Crăciun.

Ultrajul a fost clasat

Deși în timpul urmăririi penale nu s-au cerut prejudicii, acestea se vor consemna în instanță, dar avocatul părții vătămate nu a dorit să spună dacă s-a stabilit și o sumă, considerând că nu este momentul, dat fiind faptul că, în primă etapă, dosarul se află în cameră preliminară.

avocat ingrid

„Ne vom constitui parte civilă în dosarul penal având ca obiect infracțiunea de violare a sediului profesional privind pe inculpatul Stelian Crăciun, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la ambele laturi: civilă și penală. Referitor la ultraj, având în vedere că rechizitoriul l-am primit foarte recent, avem termen 20 de zile să analizăm ce decizii vom lua cu privire la  la dispoziția de clasare dată de procuror.

Însă, în opinia mea, infracțiunea corectă ce trebuia reținută în sarcina lui Stelian Crăciun era cea de ultraj, care absorbea și infracțiunea de violare a sediului profesional.

Îmi mențin părerea conform căreia nu s-a reținut infracțiunea de ultraj, pentru că ar fi însemnat că inculpatul reprezintă pericol social, ceea ce ar fi generat emiterea unei ordonanțe cu propunere de arestare preventivă adresată instanței, care, în mod cert, ar fi fost încuviințată, având în vedere istoricul inculpatului și gravitatea faptei. Consider că procurorul a dorit să evite acest lucru. Noi am solicitat în mod expres ca încadrarea juridică să fie pe ultraj.”, a declarat pentru redacția Ancheta, avocata primarului Ion Georgescu, Ingrid Alexandrescu.

Iată, în continuare, filmările surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei Orașului Mioveni, dfiuzate de ARGEȘ ȘTIRI, filmări care redau modul în care s-au desfășurat evenimentele generate de intrarea neașteptată a lui Stelică Crăciun:


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristian Mihalcea Ion Geogescu

La loc comanda! Comisarul șef Mihalcea revine șef la Poliția Mioveni!


 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ion Georgescu | Mărăcineni | Mioveni | Stelică Crăciun

Ultimele articole