Ovidiu Puiu, senatorul PSD de Argeș, prezent la dezbaterea Comisiei de învățământ din Senat pe proiectele legilor educației, arată că textele legislative sunt discutate articol cu articol. Totodată, parlamentarul explică că miza acestor proiecte rămâne ”aceea de a repune educația pe baze solide și predictibile”.
”Proiectul Legii Învățământului superior și cel al Legii Învățământului preuniversitar au intrat astăzi în dezbaterea Comisiei de învățământ din Senat. Textul adoptat de Camera Deputaților este discutat articol cu articol, împreună cu cele câteva sute de amendamente care au fost transmise între timp Comisiei Senatului. Miza rămâne enormă: aceea de a repune educația pe baze solide și predictibile, în acord cu scopul declarat. Echitatea, nediscriminarea, incluziunea, respectarea dreptului fundamental la învățătură și asumarea, promovarea și păstrarea identității naționale și a valorilor culturale ale poporului român rămân principii de la care PSD și eu personal nu vom face niciun rabat!”, a scris Ovidiu Puiu pe pagina acestuia de Facebook.
Sursă foto: Facebook Ovidiu Puiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
https://anchetaonline.ro/ovidiu-puiu-romania-trebuie-devina-vocala-prezenta-uniunea-europeana-lume-84970/