Eveniment tragic petrecut astăzi la bordul unui avion Wizz Air, acolo unde în timpul aterizării pe Aeroportul din Timișoara un bărbat cu vârsta de peste 65 de ani a decedat.
Pasagerul cursei Valencia-Timișoara a suferit un stop cardio respirator chiar în momentul aterizării, acestuia fiindu-i acordat primul ajutor de către personalul de la bord.
De asemenea a fost anunțat și Serviciul de Urgență iar un echipaj SMURD a intervenit extrem de repede la sosirea avionului Wizz Air pe aeroport. Medicii au încercat să-l salveze pe bărbat însă în ciuda manevrelor de resuscitare acesta a decedat.
Potrivit presei locale trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști iar oamenii legii de la Biroul de Politie Transporturi Aeriene din cadrul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Timisoara au început cercetările în acest caz.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: