Parlamentarii din Forța Dreptei cer corectarea bugetului pentru 2023

de | 11.12.2022 18:59 | După subiect, Național, Politic, Știri

Parlamentarii din Forța Dreptei cer amendarea și corectarea bugetului de stat pentru 2023 – un buget pe care ei îl numesc ”împotriva dezvoltării”, potrivit comunicatului de presă transmis.

”Parlamentarii din Forța Dreptei au realizat o analiză a proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, constatând necesitatea amendării acestora întrucât perpetuează nedreptatea măsurilor guvernamentale adoptate până în prezent, promovează un sistem de taxare nejustificat și aplică o paradigmă economică defavorabilă cetățenilor și companiilor. Considerăm că sunt necesare corecții structurale în privința modului în care a fost construit bugetul de stat pentru anul 2023, întrucât acesta este bazat pe indicatori economici ai căror corectitudine s-a dovedit a fi una îndoielnică. În același timp, este de datoria parlamentarilor care sunt membri ai Forța Dreptei să întreprindă toate demersurile posibile și necesare pentru a corecta cât mai multe dintre aberațiile promovate de guvernarea PSD-PNL. Bugetul de stat trebuie să fie altceva decât voucherizarea României și transformarea măsurilor de asistență socială într-un instrument electoral, ci trebuie să asigure baze reale pentru dezvoltare economică și creșterea calității vieții, în mod coerent și consistent”, explică cei de la Forța Dreptei.

Amendamente depuse

Totodată aceștia au venit și cu o sinteză a amendamentelor formulate și depuse de parlamentarii din Forța Dreptei:

  • Majorarea punctului de pensie cu 18%, de la 1 ianuarie 2023, ținând cont de necesitatea refacerii puterii de cumpărare pierdută de pensionari în ultimul an de zile. Măsura are în vedere actualizarea pensiilor cu 100% din rata inflației din ultimele 12 luni de zile, precum și aplicarea unui procent de 58,5% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut;
  • Reducerea TVA la 5% pentru energia electrică, gaze naturale și energia termică, măsură menită să reducă presiunea prețurilor la energie asupra populației și să ofere un surplus de competitivitate pentru societățile comerciale;
  • Reducerea TVA la 5% pentru carburanți și a accizei cu 50%, pe o perioadă de 12 luni de zile, măsură necesară în contextul creșterii substanțiale a prețului la pompă și a veniturilor semnificativ mai mari la bugetul de stat;
  • Aplicarea schemei de plafonarea prețurilor la energie pentru primii 300 kWh/lună, astfel încât toți consumatorii să beneficieze, fără discriminare, de același preț la energie pentru același consum realizat.
  • Anularea majorării impozitului pe dividende de la 5% la 8% pentru 2023, măsură aplicată în mod discreționar și absurd de Guvern pentru a inhiba dezvoltarea pieței de capital;
  • Suspendarea noilor cote de impozitare pentru veniturile obținute din activități independente și din drepturi de autor, măsură promovată de Guvern împotriva angajamentelor luate prin programul de guvernare;
  • Eliminarea impozitului de 80% din diferență pentru tranzacțiile cu terenurile agricole;
  • Acordarea primei de comercializare, prin aplicarea Legii 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescărești și de acvacultură;
  • Finanțarea programului „ElectricUp” destinat IMM-urilor și Horeca, prin care susținerea achiziționării de panouri fotovoltaice și dezvoltarea de stații de încărcare pentru mașini electrice;
  • Finanțarea transportului județean gratuit al elevilor, în mod direct, astfel încât să fie prevenit blocajul intervenit de la nivelul autorităților locale;
  • Aplicarea compensațiilor pentru persoanele persecutate din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, conform prevederilor OUG nr. 105/1999 și Legii 154/2021, pentru care a fost dispusă în mod nedrept amânarea acordării acestor drepturi.
  • Finanțarea comunităților românești din afara granițelor, prin sprijinirea așezămintelor religioase care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase, având rol coeziv la nivelul comunității.
  • Majorarea salariilor profesorilor cu 7 miliarde de lei, față de creșterea susținută de Ministerul Educației pentru 2023 – de numai 1 miliard de lei. Profesorii din România au fost prea mult timp amăgiți cu privire la creșterea salariilor, starea actuală a învățământului este deplorabilă și nu se poate face învățământ de calitate cu oameni nemotivați și prost plătiți.
  • Majorarea bugetului alocat medicilor de familie cu 7 miliarde de lei. Precizăm că bugetul actual este echivalentul unei alocări de doar 50 de bani/zi pentru sănătatea fiecărui pacient din România. Funcționarea eficientă a medicinei primare va conduce la diminuarea nevoii de spitalizare, fiind detectate din timp nevoile de sănătate ale pacienților.
  • Eliminarea finanțării pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, prevăzute în cuantum de peste 57 de milioane de lei pentru anul 2023;
  • Eliminarea subvențiilor pentru partidele politice, în cuantum de 258 milioane de lei și redistribuirea acestor fonduri către Ministerul Educației pentru plata salariilor profesorilor;
  • Majorarea alocațiilor pentru copii la 300 de lei, începând cu 1 ianuarie 2023;
  • Recuperarea plăților restante către angajatori, de peste 3 miliarde de lei, pentru plata concediilor medicale, prin suplimentarea veniturilor alocate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
  • Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, măsură reintrodusă în acest an, după ce a fost eliminată în anul 2020 pentru că s-a dovedit ineficientă, conducând la încetarea a sute de mii de contracte cu timp parțial.
  • Finanțarea programului destinat românilor din Diaspora, care revin în țară și obțin un loc de muncă, beneficiind timp de 6 luni de plata a 50% din salariul brut al acestora.
  • Alocarea către Municipiul București a sumei de 500 milioane lei, pentru plata datoriei Primăriei Municipiului București către ELCEN și soluționarea problemei financiare referitoare la asigurarea căldurii în sistem centralizat pentru bucureșteni.
  • Finanțarea programului „Start Up Nation” cu suma de 1 miliard de lei, fiind o măsură este o măsură pe care antreprenorii o așteaptă, pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii.
  • Finanțarea drumului expres Focșani – Brăila, de 76 de km, care va asigura legătura rutieră a Moldovei de Sud cu podul peste Dunăre de la Brăila și, mai departe, cu regiunea Dobrogei și cu Portul Constanța.
  • Suplimentarea fondurilor pentru Autostrada de centură a Bucureștiului, cu 400 milioane de lei, necesară pentru a asigura flux continuu de lucru;
  • Finanțarea Inelului feroviar al Capitalei, prin alocarea sumei de 100 milioane de lei necesară lansării în bune condiții a proiectului;
  • Finanțarea drumului expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea, cu suma de 17 milioane de lei, pentru realizarea studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Acest sector de drum va asigura legătura rutieră directă a municipiului Râmnicu Vâlcea (DN73C) cu Autostrada A1;
  • Finanțarea autostrăzii A6 (Lugoj-Craiova-Calafat), cu suma de 500 milioane de lei, pentru studiu de fezabilitate, proiect, execuție. Autostrada Sud a fost propusă încă din 2004, pentru conexiunea și dezvoltarea zonei de sud a țării, dar nu a fost realizată.
  • Finanțarea autostrăzii Brașov – Ploiești, cu suma de 500 milioane lei, pentru revizuire studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție. Autostrada ar rezolva problema traficului de pe DN1 și ar realiza o conexiune directă, rută care face parte din coridorul TEN-T (Trans-European Transport Network);
  • Modernizarea căii ferate Giurgiu – București – Albița, prin alocarea a 300 milioane de lei, aceasta fiind o rută feroviară importantă din Coridorul de Transport IX Paneuropean;
  • Finanțarea lucrărilor la canalul Siret – Bărăgan, prin suplimentarea sumelor alocate cu 100 de milioane de lei. Se preconizează o alimentare cu apă pentru irigații din Canalul Siret – Bărăgan pentru aproape 43.000 ha;
  • Finanțarea extinderii Sistemului Național de Irigații, prin alocarea a 7 milioane de lei pentru studii de fezabilitate necesare creșterea capacității de înmagazinare apă a lacurilor din administrarea ANIF și pentru execuția de acumulări permanente și/sau nepermanente pentru crearea rezervelor de apă pentru irigarea culturilor în zonele afectate de secetă.

Foto descriptiv. Sursă foto: catplatesc.ro.

Citiși, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ludovic Orban: “Aderarea României la spațiul Schengen nu este un cadou politic”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole