Parlamentarii USR cer din nou sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în urma deciziei CCR

de | 16.08.2023 13:54 | Național, Politic, Știri

USR a depus, astăzi, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în perioada 17 august – 1 septembrie 2023, pentru reexaminarea proiectului de lege privind pensiile special, potrivit comunicatului primit. Amânarea reanalizării proiectului de lege în Parlament reprezintă un semnal clar că PSD și PNL nu vor, de fapt, eliminarea pensiilor speciale.

În cererea înaintată astăzi de USR se arată că a trecut mai mult de o săptămână de la publicarea motivării deciziei nr. 467/2023 a Curții Constituționale și se impune reexaminarea de urgență a proiectului de lege privind pensiile speciale. Orice întârziere în adoptarea unei legi care să elimine pensiile speciale pune în pericol accesarea a miliarde de euro din PNRR, subliniază cei de la USR în comunicatul transmis.

Sursă foto: USR

”Pe 3 august, prim-ministrul Ciolacu a anunțat convocarea unei sesiuni extraordinare pe tema pensiilor speciale, numai că au trecut două săptămâni de atunci și nu s-a întâmplat nimic. Dacă Ciolacu așteaptă ca experții PSD și PNL care au scris o lege neconstituțională să repare ce au greșit, cred că ne apucă alegerile și tot nu o să găsim o soluție de eliminare a pensiilor speciale. Parlamentul este singurul loc în care putem găsi o soluție viabilă pentru rezolvarea odată pentru totdeauna pentru inechitățile din sistemul de pensii”, spune liderilor senatorilor USR, Radu Mihail, potrivit sursei citate.

USR cere ca, odată cu convocarea sesiunii extraordinare, birourile permanente să stabilească și un program de lucru clar pentru comisiile sesizate în privința legii.

Foto descriptiv. Sursă foto: USR si  Facebook Radu MIhail.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ionuț Moșteanu: Ciolacu nu i-a spus și șefului CJ Argeș de planul de ”reducere” a numărului de posturi la stat?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Parlament