Patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru că vindeau droguri în închisorile din țară!

de | 14.10.2022 18:42 | Știri, Eveniment, Național

Patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, de polițiști după ce au fost depistați că introduceau în ţară droguri aduse din Spania, pe care le distribuiau apoi în penitenciare.

Cei patru inculpați au fost prinși în flagrant de oamenii legii, după ce a fost desfășurată o acțiune. De asemenea, au efectuat cinci percheziţii domiciliare în municipiul Drobeta-Turnu Severin şi în localitatea Brezniţa-Ocol, judeţul Mehedinţi, pe linia combaterii traficului de droguri de risc şi mare risc, informează DIICOT şi Poliţia Română.

Potrivit Digi24, totul a început în luna noiembrie 2021, când unul dintre bărbați, în vârstă de 32 de ani, a fost închis într-un penitenciar tot pe baza vânzării de droguri. Acolo, bărbatul a organizat un grup infracţional pentru introducerea de droguri de risc şi mare risc, dar şi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În realizarea scopului grupului infracţional organizat, au fost procurate, transportate, expediate şi primite prin intermediul corespondenţei fragmente de hârtie impregnate cu substanţe psihoactive noi, care, ulterior, au fost distribuite şi vândute în vederea consumului persoanelor private de libertate, aflate în executarea unor pedepse în mai multe penitenciare din România”, precizează DIICOT.

Anchetatorii l-au prins în flagrant delict, pe unul dintre bărbații care făcea parte din acest grup, este vorba despre un inculpat de 48 de ani. Acțiunea a avut loc în timp ce ridica de la o firmă de curierat un colet expediat din Spania, în care se aflau, disimulate, aproximativ 50 de grame cocaină.

Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a 5 mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 5 telefoane mobile, o cultură de 10 plante de cannabis, de peste 1 metru înălţime, 2 borcane de sticlă cu muguri de cannabis, 8 ţigarete de cannabis confecţionate artizanal, 5.985 de lei, 200 de euro, 1.500 de dolari americani, o cartelă sim, trei cântare electronice de precizie, 10 ghivece şi diferite recipient cu urme de fragmente vegetale verde-oliv şi miros înţepător, un grinder şi diverse înscrisuri”, declară Poliţia Română şi DIICOT.

 

Sursa romania24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident rutier în Rucăr! O autoutilitară s-a răsturnat!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole