Întrevedere a echipei PSD cu pensionarii argeșeni, pe noua lege
Săptămâna trecută, sute de pensionari din Pitești s-au întâlnit cu echipa PSD Argeș, tema fiind noua lege a pensiilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea – prim-vicepreședinte PSD Argeș a deschis întrevederea și le-a transmis celor prezenți un mesaj de suflet, arătând că Piteștiul s-a clădit prin munca celor care sunt acum la pensie și care merită să se bucure de un trai cât mai bun. Evenimentul s-a bucurat direct de prezenta Simonei Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, care a oferit informații concrete și răspunsuri la întrebări punctuale.
Prin adoptarea noii legi a pensiilor s-a eliminat pragul de 9,4% din PIB introdus de cei care doreau blocarea creșterii pensiilor până în anul 2070. Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială. Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflației plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
De la 1 ianuarie 2024 s-a majorat cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.”, a informat PSD Argeș, sintetizând informațiile transmise către cei prezenți.
Din echipa PSD prezentă la întâlnirea cu pensionarii au făcut parte senatorii Cristina Stocheci și Ovidiu Puiu, deputații Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, subprefectul Marius Pîrvu, vicepreședinții Consiliului Județean Marius Nicolaescu și Adrian-Dumitru Bughiu, inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu, consilieri județeni și locali.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Calendarul alegerilor. Comasarea este fermă – listă comună la europarlamentare!