Magistraţii cu vechime continuă să părăsească sistemul de justiţie în valuri, după ce a fost redeschisă tema eliminării pensiilor speciale și a reducerii vârstei de pensionare a procurorilor şi a judecătorilor. După ce săptămâna trecută CSM a avizat cererea de ieşire la pensie a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, Maria-Valentina Băltăreţu, în şedinţa de marţi, 21 februarie, a fost pusă în discuție o solicitare similară depusă de către unul dintre cei mai cunoscuţi magistraţi argeşeni.
Este vorba despre Daniel Vişan, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi cel care a ocupat poziţia de procuror general al Argeşului în perioada în care titularul postului, procurorul Gheorghe Dumitru, era suspendat din magistratură sub acuzaţia că a dat şpagă 15.000 de euro pentru a-şi asigura funcţia de general al Argeşului. Săptămâna trecută, Daniel-Florin Vişan a solicitat eliberarea din funcţie prin pensionare, având o vechime de peste 25 de ani în profesie, cererea sa fiind aprobată de către CSM.
Peste 25 de ani de luptă cu infractorii din Giurgiu, Argeş şi Vâlcea
Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, Daniel Vişan şi-a început cariera de procuror în oraşul natal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Din 1998, vine în Argeş, ca procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, unde ajunge să ocupe mai întâi funcţia procuror-şef al Biroului de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii Organizate din cadrul acestei unităţi de parchet şi, ulterior, prim-procuror, iar din 2007 a fost delegat pe cea mai înaltă funcţie, respectiv cea de procuror general al judeţelor Argeş şi Vâlcea.
Vedetă la concursurile de cultură generală
În paralel cu activitatea profesională, Daniel Vişan și-a câștigat notoritatea și prin numeroasele concursuri de cultură generală la care a participat. Magistratul pasionat de rock, cărţi şi călătorii a câștigat sume importante de bani la „Vrei să fii miliardar” și mai apoi „Vrei să fii milionar”, dar și la alte emisiuni concurs asemănătoare. Cea mai recentă participare de acest gen a fost cea din 2019, de la „Câştigă România”, de la TVR2, unde a câştigat cinci ediţii şi a plecat acasă cu 7.500 de lei, adică circa jumătate din salariul pe o lună al procurorului.
Cât câștigă pensionarii din justiție
Pensiile magistraților reprezintă un subiect intens dezbătut, deoarece aceștia ajung să încaseze de 10 ori mai mult decât un pensionar de rând, deși mai toți ies la pensie după doar 25 de ani în câmpul muncii. Conform datelor de la finalul anului trecut, în România aproximativ 4800 de foști magistrați încasează venituri de pensii, pensia medie fiind de 21.265 lei pe lună.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: