Peste 180.000 de oameni au trecut frontiera României, în ultimele 24 de ore!

de | 06.10.2023 11:15 | Eveniment, Național

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră ale României au trecut peste 180.000 de persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, pe 5 octombrie, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 181.200 de persoane, cetățeni români și străini.

De asemenea, au fost înregistrate peste 49.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Potrivit sursei citate, pe sensul de intrare în România au fost 85.900 de persoane, dintre care 9.041 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022  până la data de 05.10.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.281.699 cetăţeni ucraineni.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au descoperit 46 de fapte ilegale (26 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini și au confiscat bunuri în valoare de peste 237.500 lei.

Totodată, în intervalul menționat mai sus, nu a fost permisă intrarea în țară a 27 de cetățeni străini, deoarece nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Sursă foto: Facebook Politia de Frontiera

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Cultură de canabis de aproape 4.000 de metri pătraţi, descoperită de poliţişti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poliția de Frontieră Română