Peste 46.000 de refugiați din Ucraina au rămas în România

de | 02.03.2022 10:53 | Național

Până miercuri dimineața, în România au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni, iar dintre aceștia 46.435 au decis să rămână în țara noastră, potrivit premierului Nicolae Ciucă. De asemenea, 18.000 dintre refugiați sunt copii.

„Până la ora 8:00, în această dimineaţă, pe teritoriul României au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit teritoriul României. Au rămas în ţară 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României. De asemenea, cred că este important de precizat că 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceştia 476 au rămas în centrele de azil din ţara noastră”, a declarat Nicolae Ciucă.

1070 de ucraineni au solicitat azi în România

Totodată, de la izbucnirea războiului în Ucraina și până acum, 1070 de ucraineni au cerut azil în România, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

„Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală. Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei”, precizează MAI.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 87,1%.

Foto adevarul.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ucraina