Peste 70% au decis pentru. Profesorii argeșeni intră în grevă generală!

de | 16.05.2023 17:56 | Administrație, Județean, Lifestyle, Național, Știri

Peste 70% dintre cadrele didactice din învățământul argeșean, membri în SIPA Muntenia – sindicat afiliat FSLI, au optat pentru greva generală. În consecință, dacă problemele profesorilor rămân nerezolvate, de luni 22 mai, sfatul venit din partea liderilor sindicatelor din  învățământ este să nu-și ducă copiii la grădiniță sau să-i trimită la școală, liceu ori universitate pentru că vor găsi unitățile de învățământ închise.

adrian voica - Peste 70% au decis pentru. Profesorii argeșeni intră în grevă generală!

Astăzi, liderii sindicatelor din învățământ au anunțat rezultatele consultări în rândul membrilor: peste 70% dintre sindicaliștii FSLI vor grevă generală începând din 22 mai. Adrian Voica, președintele SIPA Muntenia, ne-a precizat că și la nivelul Argeșului lucrurile stau similar cu rezultatul consultărilor național: ”Și în Argeș peste 70% dintre membri vor grevă generală. Mâine profesorii vor organiza o grevă de avertisment între orele 11:00 – 13:00. În acest interval cadrele didactice vor desfășura activități de supraveghere a copiilor”. Dacă lucrurile nu se remediază până luni îndemnul sindicaliștilor este ca părinții să nu-și ducă copiii la grădiniță, să nu-i trimită la școală, la liceu sau la universitate pentru că vor găsi unitățile de învățământ închise. Principalele nemulțumiri ale cadrelor didactice sunt legate de salarizare.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook FSLI

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Voica | Argeș | SIPA Muntenia