Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident la Lunca Corbului!

de | 16.05.2023 18:00 | Știri, Eveniment, Importante, Județean

  • Polițiștii Serviciului Rutier Argeș se află la fața locului, pentru cercetări!

Un accident deosebit de grav, între două autoturisme, a avut loc pe DN 65, la Lunca Corbului, Din păcate în urma impactului, o persoană a decedat.

Traficul în zonă a fost blocat, pentru efectuarea cercetării la fața locului iar la acest moment se desfășoară alternativ, pe o bandă de circulație.

accident Lunca Corbului

De asemenea pompierii argeșeni intervin pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și pentru a acorda îngrijiri medicale alături de două echipaje ale SAJ.

În urma incidentului, unul dintre autoturisme a părăsit partea carosabilă iar în urma accidentului au rezultat două victime, șoferii ambelor autoturisme.

accident Lunca Corbului

Pompierii ajunși la fața locului au extras din autoturismul ieșit în afara părții carosabile un bărbat în vârstă de 37 de ani cu mai multe traumatisme pentru care din păcate s-a declarat decesul.

Cealaltă victimă este conștientă și este asistată de către un echipaj al SAJ”, anunță ISU Argeș. 

 

Foto: ISU Argeș

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Jaf pe o stradă din Câmpulung! Femeie tâlhărită de un bărbat de 60 de ani

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Lunca Corbului