Petiţie pentru salvarea specializării de învăţător de la Colegiul Pedagogic Câmpulung

de | 26.01.2023 08:29 | Din ediția tipărită, Știri

Noul proiect de lege a învăţământului, ţinut multă vreme la secret de ministrul Ligia Deca, elimină din oferta liceelor pedagogice specializarea de învăţător, aceste unităţi de învăţământ urmând să formeze doar educatori pentru creşe şi grădiniţe. Astfel, după mai bine de 150 de ani în care a format mii de dascăli, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung ar putea ajunge în situaţia de a nu mai pregăti viitori învăţători.

Această prevedere a creat indignare în rândul cadrelor didactice, dar şi printre părinţi, care recunosc nivelul superior de pregătire al unui învăţător care a făcut şi pedagogicul.

Atac la educația românilor

Atac la educația românilor! Liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Cadrele didactice din școlile cu profil pedagogic nu sunt de acord cu această măsură și susțin că ea afectează grav formarea dascălilor din România. Reprezentanții Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung au strâns până acum peste 20000 de semnături pentru a combate apariția acestei legi.

Din anul 1989 și până astăzi la conducerea Ministerului Educației s-au perindat 24 de miniștri, fiecare anunțând reforme care să aducă îmbunătățiri semnificative. Fiecare reformă însă a reușit să șubrezească școala românească. Ultimul ministru are propriul proiect de reformă și, ignorând parcă toate problemele grave și urgente a ales să facă reformă lăsând liceele și colegiile pedagogice fără domeniul de activitate. Proiectul de reformă a condus la reacții care să susțină profilul de învățător ce se vrea a fi desființat.

Directorul Colegiului Național Pedagogic „Carol I” din Câmpulung, prof George Radu, a inițiat o petiție care într-un timp foarte scurt a adunat un număr impresionat de semnături, semn că oamenii sunt interesați de educația copiilor lor.

Cadrele didactice care predau discipline pedagogice au subliniat necesitatea acestor specializări, care reprezintă bazele învățământului românesc. De asemenea, şi elevii care studiază la Colegiul Național Pedagogic „Carol I” susțin menținerea specializării de învățător.

Proiectul care a provocat atâtea discuții ar urma să fie definitivat cu experții partidelor aflate la guvernare până la 1 februarie, astfel încât până la 15 februarie să fie promovat în Guvern, iar până la 15 martie să ajungă în Parlament. Reprezentanții liceelor și colegiilor pedagogice speră să poată salva lucrurile până atunci, iar specializarea de învățător să nu fie desființată. Cei care doresc să semneze petiția se pot alătura demersului cadrelor didactice muscelene intrând pe site-ul petitieonline.com

Cătălina Dumitraşcu: „Studiile liceale pedagogice reprezintă o preselecție a viitoarelor cadre didactice”

Unul dintre contestatarii eliminării specializării de învăţător la liceele şi colegiile pedagogice este Cătălina Dumitraşcu, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Argeş, la rândul ei absolventă a colegiului din Câmpulung. Printre principalele argumente ale adjunctei învăţământului argeşean se numără practica pedagogică (care, fie vorba între noi, la facultate este aproape inexistentă!), dar şi rezultatele mult mai bune ale absolvenţilor la titularizare:

catalina dumitrascu la pedagogic

„Învățământul tradițional pedagogic și-a pus amprenta asupra absolvenților săi, fiind recunoscute competențele psihopedagogice și rezultatele la clasă ale acestora; practica pedagogică desfășurată în cei 4 ani de studiu, precum și pregătirea metodică în specialitate, au pus bazele formării profesionale de calitate, având un număr de ore exponențial mai mare decât practica pedagogică în învățământul superior;

Rezultatele la examenele de titularizare ale absolvenților sunt apreciabil mai mari decât ale celor care nu au finalizat studii pedagogice;

Specializarea timpurie prin liceele pedagogice și-a demonstrat eficiența de-a lungul timpului, fiind cunoscut că unitățile de învățământ de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice;

Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două niveluri de învățământ se completează;

O soluție rezonabilă pentru a profesa o reprezintă condiționarea absolvenților de profil pedagogic de absolvirea unei forme superioare de învățământ, într-o perioadă de 5-6 ani. Chiar și în absența acestei condiționări, studiile liceale pedagogice reprezintă o preselecție a viitoarelor cadre didactice, aducând plusvaloare în cariera de dascăl.

Să nu uităm că nu toți absolvenții de licee pedagogice se pot susține financiar pentru definitivarea studiilor de licență; este un argument în plus prin exercitarea funcției didactice imediat după absolvire, cât și pentru punerea în practică a cunoștințelor nou asimilate, formându-se mult mai ușor în carieră.”, a scris Cătălina Dumitraşcu pe pagina sa de socializare.

Deşi, potrivit surselor Edupedu.ro, proiectul noii legi a învăţământului ar urma să fie aprobat în Guvern până cel târziu pe 15 februarie, în continuare ministrul Educaţiei refuză să facă public importantul document, existând deja suspiciunea că nici sindicatele, nici profesorii, nici părinţii nu vor mai avea timp să aducă modificări.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fii partenerul echipei LOGISCOOL!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole