Piteștean de 23 de ani, reținut pentru 24 de ore, după ce și-a bătut fosta iubită!

de | 10.11.2023 14:51 | Știri, Eveniment, Importante

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare, și au reținut, în cursul zilei de ieri, joi, 9 noiembrie, un tânăr de 23 de ani, din Pitești.

Din cercetările făcute de polițiști, s-a constatat că piteșteanul, în vârstă de 23 de ani, ar fi bătut-o și amenințat-o pe fosta concubină.

Șocantul incident s-a petrecut în ziua de 23 octombrie, în jurul orei 11:00.

Ulterior tânăra a formulat plângere prealabilă, iar în cursul zilei de ieri, în baza unui mandat de aducere, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești l-au depistat și condus pe tânăr la sediul poliției.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Sursa Foto descriptiv Observator

Citeți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Polițiștii argeșeni au efectuat qctivitățile prevenitv-educative în școlile din județ!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești

Ultimele articole