Un bărbat de 55 de ani, din Pitești, s-a ales cu dosar penal și a devenit pieton după ce a condus sub influența alcoolului la primele ore ale dimineții.
Ieri, 2 aprilie, în jurul orei 06:30, în timp ce se deplasa pe bulevardul Frații Golești din Pitești, bărbatul a fost tras pe dreapta, pentru un control de rutină.
Totodată, oamenii legii l-au testat și cu aparatul etilotest, reieșind că acesta consumase alcool, aparatul indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deoarece rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, piteșteanul a fost dus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma ispravei sale, bărbatul de 55 de ani s-a ales cu dosar penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.”, transmite IPJ Argeș
Foto descriptiv: ordinea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro