Piteștean trimis în judecată după ce s-a urcat beat la volan

de | 17.03.2023 22:15 | Eveniment, Județean, Pitești, Știri

Ghinion pentru un piteștean care a fost prins beat criță la volan.

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pe numele bărbatului, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, conform art. 336 din Codul Penal.

Astfel, din cercetările efectuate, s-a stabilit că polițiștii au depistat, în seara zilei de 29 aprilie 2022, în jurul orei 20:30, un bărbat de 47 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma analizelor de specialitate, a rezultat că cel în cauză avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul cauzei a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

Foto descriptiv.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești