Pitești. Comercianții, amendați pentru nerespectarea regulilor de comerț

de | 21.02.2023 17:28 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Economic, Pitești

Comercianții din Pitești au fost luați la verificat! Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale al Poliției Locale Pitești au făcut mai multe controale la diferiți agenți economici aplicând multiple sancțiuni contravenționale.

În perioada 17 – 21 februarie 2023, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale al Poliției Locale Pitești au efectuat multiple controale la agenții economici de pe raza municipiului Pitești, având ca scop respectarea regulilor generale de comerț, anunță administrația locală pe pagina de Facebook. Au fost verificați 54 de comercianți, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

poza comercianti Pitesti amendati1 - Pitești. Comercianții, amendați pentru nerespectarea regulilor de comerț

Valoarea totală a sancțiunilor este de 4.700 lei

”În data de 20 februarie 2023, au fost verificate societățile comerciale cu punctele de lucru situate pe strada Traian Vuia, respectiv acordurile de ocupare a domeniului public și respectarea suprafeței aprobate de către Primăria Municipiului Pitești. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, conform O.G. nr. 99/2000 actualizată. Tot în această perioadă, două unități de alimentație publică au fost sancționate contravențional pentru lipsa autorizației (conform Cod CAEN 561-, 563 -), fiindu-le aplicată măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate, iar alte trei societăți comerciale au fost sancționate pentru ocuparea domeniului public, fără aprobările legale, conform H.C.L. nr. 283/2021”, potrivit sursei citate. Valoarea totală a sancțiunilor este de 4700 lei. Acțiunea va continua pe toată perioada săptămânii următoare, în baza planului de acțiune stabilit și a sesizărilor primite din partea cetățenilor.

Sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Controale efectuate de ITM Argeș! Firme prinse cu angajați „la negru”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești