Din păcate, cerșetoria este încă un fenomen întâlnit în zonele aglomerate din Pitești, în special în centrul municipiului. Autoritățile încearcă să îl limiteze atât prin acțiuni de control, cât și prin acțiuni preventive.
Cea mai recentă acțiune a avut loc pe 8 septembrie, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au mers în mai multe zone cunoscute ca fiind frecventate de persoane care cer bani trecătorilor.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, polițiști locali și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești – Serviciul Asistență Comunitară.

Foto: captură video IPJ Argeș
Pitești fără cerșetorie! 31 de amenzi într-o singură zi
În total, 59 de persoane au fost legitimate, iar în urma verificărilor au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor se ridică la 6.500 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru apelarea, în mod repetat, la mila publicului de către persoane apte de muncă, dar și pentru determinarea unei persoane să apeleze la mila publicului. Faptele sunt prevăzute de Legea nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Campania locală „Pitești fără cerșetorie” se desfășoară în perioada 1 – 30 septembrie 2026 și are ca scop prevenirea și reducerea riscului comiterii de infracțiuni asupra și de către persoanele care apelează la mila publicului, precum și reducerea acestui fenomen în municipiul Pitești prin informarea și conștientizarea populației.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: captură video IPJ Argeș
























