Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, în această după-amiază, pe strada Depozitelor din municipiul Pitești.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere.
Potrivit ISU Argeș, în urma incendiului a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 700 mp.
În aceste momente, incendiul a fost lichidat.
Având în vedere situația prezentată anterior, dar și gradul de uscăciune a vegetației, facem un apel la cetățeni să adopte un comportament preventiv în evitarea arderilor necontrolate.
Totodată, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!”, transmit reprezentanții ISU Argeș
Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele
juridice.
Potrivit ISU Argeș, un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
sursă foto Info Trafic Pitești/ ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Mioveni: Tânăr de 25 de ani, prins beat la volan. S-a ales cu dosar penal