Proiect în consultare publică. Tichete sociale în valoare de 500 lei pentru acești români

de | 11.09.2023 19:29 | Național, Economic

Fonduri europene în valoare de 120 milioane euro, din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, vor finanța ajutoare pentru copiii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului lansat în consultare publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

”Noua măsură continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie”, informează cei de la MIPE pe pagina de Facebook.

Rechizite și haine pentru a merge la grădiniță și la școală

Vor fi acordate tichete sociale pentru sprijin educaţional în valoare de 500 lei/ copil în următorii patru ani școlari. Banii vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de rechizite și haine pentru a merge la grădiniță și la școală. Conform estimărilor, MIPE anunță că 410.000 copii dezavantajați vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar.

Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va centraliza cererile pentru primirea acestor ajutoare, iar listele finale vor fi stabilite în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ”Conform proiectului de act normativ, vor avea dreptul la aceste ajutoare copiii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial care au dreptul la sprijin educațional conform Legii nr. 248/2015, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii al căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, conform Legii nr. 126/2002”, mai transmit cei de la MIPE.

Foto descriptiv. Sursă foto descriptiv: stirilekanald.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Termen limită pentru depunerea dosarului. Burse pentru elevii de liceu din mediul rural

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MIPE