anchetaonline.ro

Pitești: Pietoni sancționați, după ce au traversat strada neregulamentar

de | 07.07.2022 18:09 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Pitești

Polițiștii din Pitești sunt ochii atât pe șoferi, cât și pe pietoni. Miercuri, 6 iulie, agenții din cadrul Secției 2 de Poliție Pitești au desfășurat mai multe acțiuni pentru a crește gradul de siguranță rutieră.

Sub vizorul oamenilor legii s-au aflat șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor, dar nu au fost iertați nici pietonii care traversează strada prin locuri nepermise.

Prin urmare, în numai câteva ore, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale și au fost reținute cinci permise de conducere. Suma totală a amenzilor este de 4.640 de lei.

Cinci șoferi care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor ce intenționau să traverseze strada pe marcajul pietonal, au fost cei mai „ghinioniști”, primind, în total, amenzi în valoare de 4.350 de lei. Un alt conducător auto a fost amendat cu 290 de lei pentru că nu purta centura de siguranță.

De asemenea, opt pietoni s-au ales cu avertisment, deoarece au fost surprinși de polițiști în timp ce traversau strada neregulamentar.

Oamenii legii avertizează că astfel de acțiuni vor avea loc în permanență:

Astfel de acțiuni au caracter permanent, de aceea îndemnăm conducătorii auto, precum și pe ceilalți participanți la trafic, la responsabilitate, să respecte normele rutiere în vigoare și indicațiile polițiștilor”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Închis la 70 de ani! Își va petrece bătrânețea după gratii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești