anchetaonline.ro

Piteștiul își sărbătorește ocrotitorii spirituali. Mesajul transmis de primarul Cristian Gentea de Sfinții Constantin și Elena

de | 21.05.2026 08:44 | Administrație, Pitești

Piteștiul își sărbătorește astăzi, pe 21 mai, ocrotitorii spirituali, Sfinții Împărați Constantin și Elena, într-o zi cu triplă semnificație religioasă și națională. În 2026, sărbătoarea coincide cu Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, prilej de rugăciune, recunoștință și celebrare pentru comunitatea locală și pentru toți cei care poartă numele celor doi mari sfinți ai creștinătății.

Împăratul Constantin cel Mare a rămas în istorie ca susținător al credinței creștine, contribuind decisiv la încetarea persecuțiilor și la recunoașterea acesteia în Imperiul Roman, dar și la stabilirea duminicii ca zi de odihnă. Alături de el, Sfânta Împărăteasă Elena este cinstită pentru descoperirea Sfintei Cruci și pentru sprijinul acordat creștinilor și lăcașurilor de cult. Pentru Pitești, această zi are o semnificație aparte, cei doi fiind patronii spirituali ai orașului nostru.

”Astăzi este o zi binecuvântată pentru Pitești; ne bucurăm de una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, Înălțarea Domnului, și îi prăznuim, de asemenea, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului nostru!

Este și Ziua Eroilor neamului românesc!

Să ne bucurăm și să ne rugăm, în aceeași măsură, cu conștiința identității și valorilor noastre excepționale!

La mulți ani, Pitești!”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Vă reamintim că astăzi, în intervalul orar 09:30 – 12:00, are loc slujba religioasă, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, protectorii spirituali ai Piteștiului, precum și la Te Deumul dedicat Zilelor Municipiului.

Sursă foto: Colaj Ancheta/ FB Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zi cu triplă semnificație pentru români: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Sfinții Constantin și Elena, pe 21 mai 2026

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole