Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit despre scenariul alegerilor anticipate. Invitat la B1TV, miercuri seara, acesta a afirmat că liberalii sunt pregătiți pentru o astfel de situație.
Totuși, premierul spune că, pentru a lua în calcul această ipoteză, ar trebui ca nominalizările pentru funcția de șef al Executivului să pice, iar această variantă este puțin probabilă.
Nu pare că ajungem într-o astfel de situație, pentru că n-am avut o primă nominalizare și, dacă aceasta ar cădea eventual, ar urma o a doua nominalizare, deci avem încă o procedură de formare a unui Guvern care este într-o fază de început”, a declarat Ilie Bolojan la B1 TV.
Șeful Guvernului a adăugat că, dacă se va ajunge la „o situație de blocaj total politic”, alegerile anticipate ar trebui făcute. De asemenea, Ilie Bolojan susține că o astfel de măsură ar trebui luată în calcul atunci când există diferențe majore între rezultatele analizelor sociologice și actuala configurație parlamentară.
Premierul a ținut să precizeze că orice țară care respectă valorile democratice ar trebui să recurgă la votul cetățenilor în momentul în care politicienii nu mai găsesc soluții pentru guvernare.
La urma urmei, în orice țară, când lumea politică nu mai găsește soluții, dacă valorile sunt cele democratice, se recurge la votul cetățenilor. Dar trebuie să ajungem într-o astfel de situație ca să vedem ce este de făcut. (…)
PNL nu fuge de o astfel de ipoteză. Iar în spatele unor percepții pe care oamenii și le formează nu stau boți”, a adăugat premierul interimar.
Foto Adevărul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













