anchetaonline.ro

Incendiu devastator! Două case cuprinse de foc, o femeie grav rănită

de | 21.05.2026 09:24 | Eveniment, Național

Clipe cumplite, joi dimineața, pentru o femeie din județul Alba, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Proprietara a ajuns la spital, suferind arsuri pe aproximativ 30 % din suprafața corpului.

Alerta a fost dată la primele ore ale dimineții în comuna Vadu Moților, satul Vâltori. Inițial, incendiul s-a manifestat la o casă, însă s-a extins cu rapiditate la încă o locuință aflată în apropiere.

La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Salvatorii au constatat că incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, la ambele case.

Femeia, în vârstă de 70 de ani, cu arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor superioare și inferioare pe circa 30% din corp, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, suprafață afectată de flăcări este de circa 110 mp. Cele două locuințe cuprinse de foc erau din lemn. Momentan, circumstanțele izbucnirii incendiului nu au fost stabilite.

Foto ISU Alba

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Închisoare cu executare în dosarul pensiunii-fantomă de la Bascov

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | incendiu