Polițiștii rutieri din Argeș au intensificat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.
Acțiunile polițiștilor argeșeni au avut ca scop identificarea și scoaterea din trafic a celor care aleg să conducă autovehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, precum și a celor care se expun riscului de accidentare prin încălcarea regimului legal de viteză.
Polițiștii argeșeni, cu ochii pe șoferi. Peste 450 de sancțiuni într-o singură zi
În cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au acționat în 130 de filtre rutiere. La activități au participat și polițiști de ordine publică, precum și reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în domeniul transportului rutier, respectiv Registrul Auto Român și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv, au fost efectuate 333 de testări cu aparatele din dotare.
În urma abaterilor constatate, polițiștii argeșeni au aplicat 460 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de peste 70.000 de lei. Totodată, 12 șoferi au rămăs fără permisele de conducere. Polițiștii argeșeni au retras și 9 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 68 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză. Într-un caz, șoferul a depășit limita legală cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, astfel că polițiștii i-au reținut și permisul.
Sursă foto: captură video IPJ Argeș/ arhivă


























