Aproape 250 de organele oficiale de poliție urmează să fie la datorie în acest weekend pentru prevenirea infracţiunilor de orice gen, în special pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de Sărbătoarea Sf. Maria.
Astfel, aceștia vor aplica sancțiuni dacă vor fi constatate încălcări ale legii, pe toate drumurile din județene.
Scopul va fi șoferilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii vor fi prezenți în zona lăcașelor de cult, zonele turistice de pe raza județului Argeș, dar și manifestările cultural artistice organizate în această perioadă, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane și respectarea prevederilor legale.
De asemenea, organele oficiale vor fi prezente și la evenimentul ”Stonebird Festival”, care va avea loc în comuna Corbi, în zona mânăstirii Curtea de Argeș, la târgurile din localitățile Dârmănești și Vlădești, la evenimentele artistice și religioase organizate la Curtea de Argeș, dar și în alte orașe din județ.
Ce recomandă polițiștii argeșeni:
Îi sfătuim pe conducătorii auto ca, în cazul în care zona unde doresc să staționeze nu este prevăzută cu parcare amenajată, să oprească autovehiculele în afara părții carosabile, astfel încât să nu afecteze fluența traficului, în special în zona barajului Vidraru și în zona tunelului rutier de la Bâlea Lac.
Dați dovadă de înțelegere și fair-play astfel încât excursia dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic să nu se transforme într-o călătorie obositoare și deranjantă din cauza timpului petrecut inutil în trafic.În plus, indiferent de traseul pe care călătoriți, vă recomandăm să adoptați o conduită preventivă în trafic, prin aplicarea unor măsuri elementare de siguranță:
• Înainte de a pleca la drum, informați-vă în legătură cu situația de trafic din zonele pe care urmați să le tranzitați;
• Efectuați o verificare tehnică elementară a stării autovehiculului;
• Circulați cu viteză redusă îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de carosabil umed;
• Măriți distanța între mașini;
• Nu frânați brusc;
• Nu conduceți sub influența alcoolului, dar nici obosiți;
• Acordați atenție sporită pietonilor;
• Asigurați autoturismul când coborâți din acesta, fie doar și pentru realizarea unei fotografii!Pentru siguranța dumneavoastră:
• În zonele aglomerate, manifestaţi atenţie deosebită asupra bunurilor personale;
• Nu cumpărați produse alimentare din locuri sau spații care nu sunt înregistrate sau autorizate (pe strada, din portbagajul masinilor etc.)
• Nu vă riscați viața pentru a fotografia animalele sălbatice;
• Nu plecați singuri în trasee turistice;
• Aveţi grijă unde depozitaţi resturile menajere;
• Nu oferiți mâncare animalelor sălbatice;
• Dacă apar pe stradă, opriți mașina, lăsați-le să treacă și continuați-vă drumul, fără a claxona sau coborî din mașină pentru fotografii/filmări.Vă dorim o minivacanță liniștită!”, anunță IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Astăzi vor fi conduse pe ultimul drum sora şi nepoata criminalului din Bascov!